1. Afacerile nu vor fi doar un instrument de a face bani

1. Afacerile nu vor fi doar un instrument de a face baniPentru toate afacerile, indiferent daca sunt noi sau vechi, exista cateva aspecte de care trebuie sa se tina seama in ceea ce priveste modul de abordare.

In opinia lui Dragos Nicolaescu, "proaspat" antreprenor roman, tendintele care vor domina peisajul de business romanesc in urmatorul an vor fi influentate de ceea ce ne invata criza actuala.

"Aceasta asa-zisa criza este ca un fel de gripa a sistemului economic global, este o boala a sistemului care ne atrage atentia asupra exceselor noastre, a comportamentelor gresite, care ne determina sa facem ceva nou. Criza a venit sa ne deschida ochii asupra atitudinilor noastre gresite in business si sa ne forteze sa luam masuri pentru a pastra sanatatea intregului sistem economic global", este de parere Nicolaescu.

Un lucru care se va lasa impregnat in afacerile viitoare si va completa peisajul de business autohton se leaga de pasiune, creativitate si de realizarea unui mediu prielnic care sa asigure un trai decent, si nu o imbogatire imediata si nelimitata.

"Daca vom continua sa facem afaceri doar pentru a ne imbogati material, mai devreme sau mai tarziu vom sfarsi prin a distruge din toate punctele de vedere lumea in care traim. Eu cred ca trebuie sa ne intoarcem la pasiunile pe care le avem si sa cream afaceri pe baza lor", spune fostul sef al integratorului IT Ness.

Asadar, el sustine ca oamenii vor cauta sa faca ce le place pentru a-si asigura un trai si ca afacerile pe care le vor lansa antreprenorii nu vor fi doar un instrument de a face bani.

Citeste si alte articole publicate astazi in suplimentul Wall-Street Start-Up:

Ambalajele de lux: O afacere lansata cu 1 mil. lei vechi a ajuns in 5 ani la profit de 20.000 euro

Fondatorul Twitter a lansat un nou start-up

2. Vor avea succes business-urile sustenabile, nu de sezon

2. Vor avea succes business-urile sustenabile, nu de sezonObiectivul principal al antreprenorului este ca afacerea lui sa aduca profit indiferent de sezon, partidul de guvernamant sau de dispozitia emotionala a angajatilor, crede Nicolaescu.

"Daca vom continua sa ne bazam afacerea doar pe specularea unor contexte si credinte de moment, cum ar fi afacerile care nu aduc nimic nou in lume ci doar exploateaza o nevoie si intermediaza o relatie fara a avea nici o valoare adaugata reala, vom sfarsi prin a ne distruge afacerea", explica el.

Pentru a intari afirmatiile sale, antreprenorul spune ca, de exemplu, atmosfera si perioada Sarbatorilor de iarna nu ar trebui sa fie unica motivatie pentru a porni o afacere.

"Ceea ce ar fi foarte interesant de facut este demararea in cadrul unei companii a unui proces prin care sa fie adaptata o oferta astfel incat aceasta sa raspunda unor nevoi ale clientilor specifice acestei perioade", adauga el.



3. Mai multe afaceri online in 2010

3. Mai multe afaceri online in 2010Mediul online va continua sa fie un punct de interes in harta antreprenorilor din Romania si va cunoaste un boom din punct de vedere al afacerilor lansate in spatiul virtual in 2010.

"In opinia mea, la anul va exista un boom in mediul antreprenorial online din Romania. Perspectivele de succes ale afacerilor lansate pe Internet vor fi mai mari", spune Vlad Stan (foto), fondatorul Seed Money si Trigwee.

Stan crede ca oricine are cunostinte de Internet si o idee de afacere buna va avea de castigat in 2010.

4. Tot mai multi investitori

4. Tot mai multi investitoriDaca mediul online din Romania a atras si in 2009 numeroase proiecte de tip start-up, investitorii aratandu-se interesati atat de proiecte locale, cu o idee de business solida, cat si de aplicatii orientate international, tendinta se va mentine si in anul care urmeaza, potrivit lui Vlad Stan.

"Deja se poate observa un anume interes pe care il dezvolta investitorii straini in mediul online romanesc. Parerea mea este ca in 2010 vom vedea tot mai multi investitori dispusi sa pompeze bani in business-uri online locale", arata el.

Fondatorul Seed Money sustine ca antreprenorii vor constientiza faptul ca online-ul este o piata globala si ca, drept urmare a acestui fapt, ei vor incepe sa actioneze global.

5. Urmeaza achizitii

5. Urmeaza achizitiiReferindu-se la mediul online, Vlad Stan sustine ca 2010 va fi incununat de mai multe achizitii.

Dupa ce in 2009 am asistat la cateva miscari in piata de retail online (Asesoft Distribution a cumparat 51% din liderul pietei de comert online, eMAG, iar Marius Ghenea, dezvoltatorul magazinelor online PCfun si ElectroFun, a cumparat in intregime PC Garage), Stan se asteapta ca in 2010 sa apara mai multe oferte de preluare si, implicit, mai multe tranzactii.

Mai mult, Dragos Nicolaescu este de parere ca la anul se va pune mai mult accent pe relatiile dintre oameni, atat in cadrul companiilor, cat si in afara lor, prin clienti, parteneri si furnizori, si ca antreprenorii vor lansa afaceri pornind de la pasiunile lor.

De asemenea, in luna noiembrie, industria online din Romania a fost vedeta unei noi tranzactii de amploare, in conditiile unei piete M&A in suferinta: fondul de investitii 3TS Cisco Growth Fund a preluat un pachet minoritar din actiunile publisher-ului online InternetCorp.