8 August 2011

Investitie germana la Arad: Huf va construi o noua fabrica



Compania germana de sisteme de inchidere pentru autoturisme Huf va construi o fabrica proprie la Arad, unde va muta productia din cele trei hale inchiriate in acelasi oras, a declarat directorul departamentului de comunicare al companiei, Ute Hoppe, citata de Mediafax.

Huf fabrica in Romania sisteme mecanice si electrice de inchidere, chei, manere si mecanisme de blocare a volanului pentru Dacia, Porsche, Hyundai, Mitsubishi, MAN si Volvo.

"In prezent, operam prin trei unitati de productie inchiriate in Arad. Faptul ca derulam afaceri stabile in Romania ne-a determinat sa construim o fabrica proprie, iar la sfarsitul anului viitor vom muta toate utilajele in noua unitate de productie", a spus Hoppe.

Reprezentantii Huf nu au oferit detalii referitoare la valoarea investitiei in noua fabrica, care se va desfasura pe o suprafata de 11.000 de metri patrati.

Pentru Huf Romania lucreaza 220 de persoane, insa oficialii companiei nu exclud noi angajari, in conditiile in care se intrevad noi contracte.

Unul dintre potentialii noi clienti ar putea fi Ford Romania.

"Ford este in mod traditional unul dintre clientii grupului Huf, insa depinde de constructorul auto ce furnizor va alege in final pentru aceste tipuri de produse. Avem convingerea ca existenta fabricii noastre «usa in usa» cu cea a constructorului va reprezenta un avantaj", a mai spus Hoppe.

Grupul german are aproximativ 4.800 angajati in unitati de productie din 16 tari.



Citeste si