5 Iulie 2013

Dupa recensamant, parcul auto are un autoturism la 4,5 romani



Cele mai recente date statistice arata ca populatia stabila a Romaniei a scazut la 20,1 milioane de persoane, in timp ce numarul de autoturisme a crescut la 4,48 milioane de masini, astfel ca parcul auto are un autoturism la 4,5 romani, fata de anul 2002 cand exista o masina la 6,5 locuitori.

La nivelul UE, raportul este de aproximativ o masina la 2 locuitori. In 1990, raportul era de un autoturism la 18 persoane. Numarul proprietarilor de masini a crescut cu 174% intre 1990 si 2002, de la 55,7 automobile la mia de locuitori in 1990, la 152,4 de masini in anul 2002.

Parcul auto national a crescut anul trecut cu 3,8%, la 4,48 milioane de autoturisme, din care aproape 1,4 milioane au o vechime intre 6 – 10 ani, reiese din statisticile DRPCIV.

In ianuarie 2010, dupa epuizarea numerelor de inmatriculare cu doua cifre au fost atribuite numere de trei cifre, sub forma: B - 000 (trei cifre) - AAA (trei litere).

Populatia stabila a Romaniei la 20 octombrie 2011 era de 20.121.641 de persoane, in scadere cu 1.559.300 de persoane, potrivit rezultatele definitive ale Recensamantului Populatiei si al Locuintelor - 2011, anuntate de Institutul National de Statistica. Din populatia stabila, 10,33 milioane sunt femei (51,4%).



Citeste si