19 Februarie 2014

Salonul Auto Geneva: cum arata masina care se transforma in sala de sedinte



Rinspeed in parteneriat cu Regus au realizat un concept auto XchangE, o masina care se conduce singura si care se transforma in birou, concept ce va fi prezentat la Salonul Auto de la Geneva in martie.

Nu o sa mai muncim doar acasa sau la birou. In viitor vom avea sedinte, vom semna si analiza documente si vom rezolva probleme intr-o masina care se conduce singura si se transforma rapid intr-o sala de sedinte pe roti.

Conceptul masinii care se conduce singura va transforma vehiculul intr-un birou si un spatiu de sedinte complet echipate. Calatoriile cu masina vor deveni perioada pe care profesionistii o vor petrece facand afaceri, iar condusul nu va mai insemna timpi morti, departe de lucru sau de casa.

Furnizorul de spatii de lucru flexibile Regus a format un parteneriat cu Rinspeed pentru dezvoltarea unei masini concept, XchangE, care va fi prezentata la Salonul Auto de la Geneva in martie. Conceptul sprijina ideea de mobilitate a angajatilor oferind o noua optiune pentru spatiul de lucru: masina.

Designul masinii-birou XchangE permite celor doua scaune din fata sa se roteasca spre spate, creand un spatiu mobil si un spatiu de sedinte pentru patru oameni. Tehnologia avansata a masinii si sistemele de infotainment permit pasagerilor sa se conecteze la birou, sa lucreze productiv sau sa realizeze o prezentare utilizand laptopul. Rezultatul este un spatiu confortabil si confidential care transforma un blocaj din trafic in drum spre aeroport in timp productiv „la birou”.

„Masinile autonome nu mai necesita soferi pentru a supraveghea drumul, astfel incat exista sansa de a utiliza mai eficient timpul lor”, a spus Frank M. Rinderknecht, fondator si CEO Rinspeed.

Rinspeed este un laborator elvetian de mobilitate si creative think tank pentru industria automobilelor de peste treizeci si sase de ani. Compania este detinuta si condusa de fondatorului sau Frank M. Rinderknecht.

Salonul Auto de la Geneva se deruleaza intre 6 si 16 martie. Salonul Auto de la Geneva este unul dintre cele mai importante evenimente de profil.



Citeste si