22 Mai 2014

General Motors a ajuns la 15,4 milioane de masini rechemate in service



Grupul auto american General Motors (GM) a anuntat rechemarea in service a inca 2,6 milioane de masini la nivel global, iar totalul masinilor la care trebuie remediate defectiuni a urcat astfel la 15,4 milioane de la inceputul anului, potrivit Reuters.

Defectiunile care trebuie remediate includ probleme la centurile de siguranta, transmisie si airbaguri, cele mai multe masini afectate de program fiind in Statele Unite. Rechemarea celor 2,6 milioane de masini este ultima dintr-o serie de astfel de decizii ale celui mai mare producator auto din SUA, dintre care cea mai controversata a vizat masini cu defectiuni la un senzor de la cheia de contact.

Grupul a fost criticat de organizatii pentru siguranta traficului si autoritatile de reglementare din SUA pentru ca nu a descoperit defectul mai devreme. GM a anuntat, de asemenea, ca se asteapta la costuri de circa 400 de milioane de dolari, dublu fata de estimarea initiala, pentru campania de reparatii. In primul trimestru, producatorul auto a contabilizat un cost de 1,3 miliarde de dolari, in mare parte din cauza rechemarilor legate de dfectiunile la senzorul de la cheia de contact, scrie Mediafax.

Anuntul GM a urcat numarul de rechemari derulate de GM in SUA in acest an la 29, in timp ce numarul total de autoturisme care trebuie sa revina in service este mai mare decat in precedentii cinci ani la un loc.

Grupul auto este investigat de Departamentul Justitiei, Congres, Comisia pentru Bursa si Valori Mobiliare si de mai multe state pentru modul in care a procedat in cazul masinilor cu defectiuni la senzorul de la cheia de contact. GM a primit deja o amenda de 35 de milioane de dolari pentru raspunsul intarziat in aceasta privinta.



Citeste si