Tesla Cybertruck, unul dintre cele mai așteptate pick up-uri ale ultimilor ani, a fost lansat în toamna anului trecut și, recent, constructorul american a anunțat un tur de promovare al modelului prin Europa, la scurt timp după cel prin Asia. Se pare, însă, că cea mai nouă Tesla va ajunge și în România abia în a doua etapă a călătoriei pe bătrânul continent.

Producătorul american a anunțat destinațiile pe care le va vizita Tesla Cybertruck în turneul său european care face parte din așa-numita „Tesla Odyssey”. Deja ca parte a acestei mișcări de promovare, Tesla Cybertruck a vizitat China, Japonia și Thailanda, conform Teslarati. De asemenea, camioneta a putut fi văzută deja în Europa, în martie, când a fost dezvăluită cu ocazia unui eveniment special chiar la uzina Tesla de lângă Berlin.

Într-o primă fază, Tesla a confirmat 24 de locații în care Cybertruck va putea fi văzut și examinat de aproape, începând chiar din această săptămână. Astfel, din 30 aprilie, camioneta va fi expusă în:

  • Londra, Marea Britanie
  • Manchester, Marea Britanie
  • Berlin, Germania
  • Hamburg, Germania
  • Madrid, Spania
  • Barcelona, Spania
  • Budapesta, Ungaria
  • Veneția, Italia
  • Milano, Italia
  • Roma, Italia
  • Varșovia, Polonia
  • Paris, Franța
  • Viena, Austria
  • Praga, Republica Cehă
  • Lisabona, Portugalia
  • Istanbul, Turcia
  • Amsterdam, Țările de Jos
  • Oslo, Norvegia
  • Copenhaga, Danemarca
  • Stockholm, Suedia

Mai apoi, pe parcursul luniilor de vară, Tesla intenționează să facă popasuri și în alte orașe. În total, sunt planificate 20 de țări și 100 de locații diferite în turul european de vară al Tesla, inclusiv România. În țara noastră, Cybertruck va fi expus între 26 și 29 iunie la Tesla Center în Capitală. Aceasta ar putea fi singura oportunitate pentru publicul autohton să vadă, de aproape, acest pick up. Turul se va încheia pe 7 iulie.

Deși livrările acestui model mult așteptat au început deja, Elon Musk nu a oferit detalii cu privire la extinderea comercializării și în alte colțuri ale lumii pe lângă Statele Unite. Așa cum scriam și în ianuarie, camioneta ar putea să nu fie omologată în Europa din cauza formei sale radicale din partea frontală și unghiurile sale ascuție care pun în pericol pietonii.

Cum standardele la capitolul siguranță pentru ocupanți și pietoni diferă de la o țară la altul, oficialii americani au recunoscut că ar fi greu ca Cybertruck-ul să fie omologat nu doar pe bătrânul continent, ci și în China, o piață importantă pentru Tesla. Materialul din care e construită caroseria modelului - oțelul inoxidabil - de asemenea nu se pliază pe standardele de siguranță din mai multe țări din cauza grosimii, conform Teslarati.

Sursa foto: Tada Images, Michael Vi / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri