26 Mai 2014

Seful AvtoVAZ: Piata auto din Rusia se va contracta cu pana la 20% in 2014



Piata auto din Rusia se va contracta cu pana la 20% in acest an, din cauza incetinirii cresterii economice, potrivit informatiilordirectorul general al grupului AvtoVAZ, Bo Andersson, relateaza Mediafax, care citeaza Automotive News.

Anul trecut, livrarile de automobile pe piata rusa au scazut cu 6%, potrivit datelor Asociatiei Oamenilor de Afaceri Europeni din Moscova. Andersson a avertizat, la un forum economic organizat la St. Petersburg, ca urmatorii doi ani vor fi dificili pentru piata auto din Rusia.
Vanzarile AvtoVAZ vor inregistra in acest an un declin de 10%-15%, sub cel al pietei, ceea ce va permite grupului controlat de alianta Renault-Nissan sa isi majoreze cota de piata pana la 20% in 2016, de la 17% in prezent, anticipeaza Andersson.

Omul de afaceri a mai spus ca sanctiunile impuse unor companii, oficiali si oameni de afaceri apropiati de presedintele Vladimir Putin, de Statele Unite si Uniunea Europeana, nu au contribuit la contractarea pietei auto.

Vanzarile AvtoVAZ au scazut cu 15% in primele patru luni ale acestui an, la 128.633 de automobile, fata de aceeasi perioada a anului trecut. Pe ansamblul pietei a avut loc un declin de 4% al livrarilor, la 829.046 unitati. Anul trecut, vanzarile AvtoVAZ s-au contractat cu 7%, grupul inregistrand pierderi de 7,7 miliarde de ruble (225 milioane dolari), fata de un profit net de 29,1 miliarde de ruble in 2012.



Citeste si