4 Iulie 2014

Compania germana auto Anvis isi dubleaza productia deschizand o a doua fabrica in Satu Mare



Compania germana Anvis a deschis o a doua fabrica in Satu Mare, dublandu-si astfel capacitatea de productie, dupa ce a livrat pana in prezent prin divizia din Romania circa 20 de milioane de componente auto anual unor companii mari din industrie, precum Renault, Volkswagen si Daimler.

Noua unitate extinde capacitatea de productie de componente auto antivibratii a primei fabrici si este situata tot in Parcul Industrial Sud, din Satu Mare. "Capacitatea suplimentara vine in intampinarea nevoilor clientilor nostri din regiune. Cu noua fabrica continuam cresterea afacerilor", a declarat directorul general al Anvis Group, Olaf Hahn, potrivit unui comunicat al companiei, potrivit Mediafax.

Subsidiara din Romania, Anvis ROM, este furnizor pentru Renault Group, Audi, VW, Porsche si Daimler, constructori care isi muta tot mai mult productia in tari din Europa de Est. Cifra de afaceri a Anvis ROM, care a inceput operatiunile din Romania in 2003, s-a situat anul trecut la 32 de milioane de euro. Cladirea noii fabrici a fost construita in perioada iunie 2013-aprilie 2014 si a dublat suprafata de productie a Anvis ROM de la 4.200 de metri patrati la 8.100 de metri patrati.

Compania are peste 200 de angajati in Satu Mare si se asteapta ca in urmatorii ani sa infiinteze alte 100 de locuri de munca. Anvis produce componente auto in mai multe tari, fiind specializata in sisteme folosite pentru a izola piesele auto care vibreaza. Compania germana are vanzari anuale de peste 300 de milioane de euro, iar printre clienti se afla VW, BMW, Mercedes, Renault-Nissan, Audi, Porsche, MAN. Anul trecut, Anvis a fost preluata integral de Tokai Rubber Industries, companie nipona cu acelasi domeniu de activitate.



Citeste si