20 Iulie 2006

Ford, indecis in privinta preluarii Daewoo Romania

Ford declara prin vocea lui John Fleming, directorul diviziei sale europene, ca nu a luat inca nici o decizie privitoare la o eventuala achizitie a Daewoo Craiova.

Fleming admite ca preluarea fabricii de la Craiova ar oferi Ford o sansa de a-si majora vanzarile pe pietele emergente din statele mai putin dezvoltate in conditiile producerii de modele adaptate pentru aceste piete. "Nu am spus ca vom actiona in acest sens, dar consider ca avem o oportunitate reala de a continua cresterea volumelor vandute in Europa", afirma oficialul Ford.

Fleming recunoaste interesul producatorului american pentru uzina de la Craiova, declarand ca o decizie privind o eventuala achizitionare va fi luata in curand. Desi, pe fondul vanzarilor foarte bune din Rusia, divizia europeana a Ford a inregistrat o crestere a vanzarilor de 3% in prima jumatate a acestui an, Fleming se declara sceptic in privinta mentinerii acestei tendinte pe toata perioada acestui an, apreciind ca o scadere usoara a pietei din Europa este foarte posibila in acest an, conturandu-se o tendinta similara si pentru 2007.

In august, statul roman redevine proprietar

Dupa declararea falimentului producatorului sud-coreean si a preluarii sale de catre GM, compania americana nu si-a declarat interesul pentru fabrica din Romania. Astfel, statul roman a ajuns la un acord cu partea coreeana pentru preluarea Daewoo Craiova, urmand a scoate fabrica la vanzare de indata ce intra in posesia pachetului de 51% din actiunile companiei, ceea ce, cel mai probabil, se va intampla in prima jumatate a lunii august. "Curtea Districtuala din Incheon Seul are termen ca pana cel tarziu la 30 iulie sa avizeze toate documentele ce tin de preluarea Daewoo Craiova. Dupa care contractul va trebui aprobat si de catre Guvernul Romaniei.
Daca acest contract va fi aprobat pana pe 15 iulie, in prima saptamana dupa aceasta data Executivul va aproba la randul sau contractul.



Citeste si