20 August 2015

Romania acorda acces tarilor UE si Elvetiei la date privind vehiculele si proprietarii acestora



Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculari Vehicule (DRPCIV) va acorda acces automat la datele privind vehiculele, proprietarii sau detinatorii vehiculelor pentru autoritatile competente din statele membre ale UE, ale Confederatiei Elvetiene sau dintr-un stat tert care are acord cu UE.

Guvernul a aprobat, miercuri, o ordonanta prin care se stabileste ca DRPCIV, in calitate de punct national de contact pentru Directiva UE 2015/413, va acorda acces automat la datele privind vehiculele, proprietarii sau detinatorii vehiculelor pentru autoritatile competente din statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spatiului Economic European, din Confederatia Elvetiana sau dintr-un stat tert care are incheiat un acord in acest sens cu Uniunea Europeana, scrie Mediafax.

Totodata, DRPCIV va avea acces, reciproc, la datele din sistemul de evidenta apartinand acestor state.

"Acest sistem transfrontalier de schimb de informatii va contribui la imbunatatirea sigurantei rutiere pe teritoriul Romaniei si la aplicarea unui tratament nediscriminatoriu in ceea ce priveste persoanele nerezidente care comit incalcari ale normelor rutiere. Cel mai important impact social preconizat este diminuarea numarului de victime ale accidentelor rutiere, reducerea numarului de persoane decedate in accidentele rutiere si scaderea numarului de accidente cu consecinte grave", se arata intr-un comunicat de presa emis de Biroul de presa al Executivului.



Citeste si