6 Septembrie 2006

Jaguar XJ retras temporar de la vanzare



Dupa ce Bill Ford a anuntat ca intentioneaza sa vanda brandurile sale de lux din Europa, Jaguar si Aston Martin, lucrurile au inceput sa mearga prost pentru primul dintre acestea. Modelul de top al celor de la Jaguar, XJ, a fost stopat temporar de la vanzare din cauza unor probleme tehnice destul de serioase, nu neaparat prin natura lor, ci prin consecintele pe care le puteau genera. Cauzele nu au fost depistate, insa superbele masini aveau scurgeri de combustibil – benzina – din rezervor.

Au fost oprite de la vanzare sunt modelele Jaguar XJ 2006 si chiar cele abia produse, XJ 2007. Tim Watson, purtatorul de cuvant al englezilor, a declarat ca inginerii Jaguar verifica detaliile tehnice care au condus la aceasta defectiune si ca in cel mai scurt timp vor comunica despre cauzele problemelor.

Watson nu a putut oferi informatii despre numarul masinilor care sufera de aceasta defectiune sau, daca, sunt si alte modele susceptibile sa intampine aceleasi probleme.

Singurele amanunte oferite de englezi sustin ca scurgerile de combustibil provin direct din rezervor, iar aceasta componenta este produsa de TI Automotive. Producatorul de componente nu are inca un raspuns oficial pentru problema in cauza.



Citeste si