16 Noiembrie 2018

Masinile poluante ar putea fi interzise in centrul Bucurestiului incepand cu 15 martie 2019



Recent a fost initiat un proiect de hotarare potrivit caruia se interzice circulatia in Bucuresti a masinilor care se incadreaza in clasa de poluare 1 si 2 (EURO 1, EURO 2) sau care nu sunt incadrate in nicio clasa de poluare.

In proiectul initiat de Lucian Iliescu (PMP) se mai arata ca, o data ce vom intra in 2022, circulatia autovehiculelor poluante va fi interzisa in toata Capitala, necontand daca acestea sunt inmatriculate in Bucuresti. De altfel, din 2022, daca proiectul este validat, nu va fi permisa nici circulatia automobilelor Euro 3 si Euro 4 prin centrul Capitalei, interdictie care va acoperi intreg teritoriul Bucurestiului in anul 2025.

Potrivit propunerii, neconformarea conducatorilor auto la aceasta, va fi sanctionata cu o amenda cuprinsa intre 500 si 2.000 de lei. Conform adevarul.ro, fondatorul acestui proiect a declarat ca ideea a pornit de la o premisa ”Daca nu facem nimic in privinta poluarii o sa ajungem sa ne sufocam”. De altfel, din 2019 ar putea fi inclusa o noua taxa la ITP special pentru protejarea mediului. Aceasta are in prim-plan indepartarea problemei pe care o are Romania: multe masini vechi care fac aerul nerespirabil.

Lucian Iliescu a avut drept inspiratie cea ce s-a intamplat in alte capitale si orase europene, precum Roma, Torino, Bruxelles, Paris, Bordeaux, Lille, Berlin, Munchen, Budapesta, Amsterdam, Florenta, Oslo, Lisabona, Stockholm, Viena, Londra, Rotterdam sau Strasbourg.



Citeste si