24 Iunie 2019

Cehia, prima tara din Europa in care Volkswagen va plati despagubiri pentru Dieselgate



Un tribunal din Praga a decis ca peste 2.000 de proprietari de autoturisme Skoda si Volkswagen din Cehia sa primeasca compensatii in valoare de 23 milioane de dolari in urma Dieselgate, scandalul emisiilor, scrie Reuters.

Procesul a fost depus de organizatia Safe Diesel in numele a 2.435 de persoane. Decizia, care obliga Volkswagen sa plateasca intreaga suma, este deschisa recursului, dar numai din motive procedurale. Volkswagen spune ca va face apel.

"Am reusit sa cerem aceeasi compensatie ca in Statele Unite", a declarat Frantisek Honsa, avocatul care a reprezentat organizatia Safe Diesel.

Decizia de la Praga a fost admisa fara o audiere in instanta, intrucat Volkswagen nu a prezentat nicio obiectie fata de aceasta cerere in termenul stabilit de instanta.

Compania Skoda Auto a fost, de asemenea, parte din proces. Skoda Auto a declarat ca a respins revendicarile si a continuat sa sustina ca proprietarii vehiculelor afectate nu au suferit niciun prejudiciu.

Organizatia Safe Diesel a declarat ca a colectat cereri de la mai multi proprietari ai masinilor afectate, insa hotararea s-a referit numai la cei 2.435 de reclamanti initiali, desi pana in prezent au fost inaintate peste 7.000 de cereri de despagubiri.

In Republica Ceha, aproximativ 165.000 de masini au fost afectate de Dieselgate, scandalul emisiilor.

Cunoscut ca Dieselgate, scandalul emisiilor a vizat marcile Volkswagen, Audi, Seat sau Skoda, cu motorizarile EU5 TDI de 1.2, 1.6 si 2.0 litri, fabricate intre 2007 si 2015. Pentru a remedia problema, producatorul german a initiat o campanie la nivel global care consta in general in actualizarea software-ului unitatii de comanda a motorului.

In Romania, circa 43.800 de masini au fost vizate de masura de eliminare a neconformitatilor, comercializate ca noi si SH venite din afara. Din acestea, 37% au fost in sevice pentru campanie pana la jumatatea lui 2018.



Citeste si