16 Februarie 2021

Autostrada Ploiesti - Buzau este gata... virtual



Modelarea interactivă 3D pentru Autostrada Ploiești - Buzău a fost finalizată. Cu ajutorul machetei virtuale vor fi luate deciziile finale privind realizarea proiectului, precizează cei de la CNAIR.

"Prestatorul, Consitrans S.R.L, a realizat modelarea interactiva 3D pentru Autostrada Ploiesti - Buzau. Aceasta are ca scop prezentarea si vizualizarea solutiilor proiectate precum si asigurarea unui nivel ridicat al preciziei privind suprafata de teren necesară a fi expropriata, lucrările de artă proiectate, precum si solutiile de consolidare necesare", spun oficialii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pe Facebook.

În unele cazuri modelarea 3D poate conduce la clarificarea constructibilitătii solutiilor propuse, iar aceasta va fi utilizata in cadrul etapei de avizare a documentatiei aferente Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Ploiesti - Buzau.

Autostrada Ploieşti-Buzău va avea aproximativ 63 de kilometri. Conform planului, lucrarea ar putea fi deschisă la mijlocul acestui an şi va costa peste 12 milioane de lei. Acest tronson ar trebui finalizat până în 2024. Şoseaua va fi un sector din viitoarea autostradă A7, Ploieşti-Paşcani-Siret, care va lega Capitala de Moldova.



Citeste si