30 Iulie 2021

Drulă: Vom cumpăra 20 de trenuri electrice nou nouțe



Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat într-o conferință de presă că în cel mult 2 luni vor semna un contract de achiziție pentru 20 de trenuri noi nouțe, electrice, cu opțiune de a cumpăra încă 17.

„Asta e parte din soluția de viitor și nu cârpeala care se desfășoară de zeci de ani în care reparăm locomotive de zeci de ani. Pe tema execuției bugetare: M-am luptat foarte tare pentru a primi mai mulți bani la rectificarea bugetară”, a declarat ministrul.

În ceea ce privește fondurile europene, acesta spune că dețin recordul absolut de absorbție după Revoluție: 623 de milioane de euro aduși în România pe fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană

„Am spus că ne-am pus o țintă record de 8 miliarde de lei și o vom respecta până la sfârșitul anului, asta înseamnă autostrăzi, căi ferate”, precizează Drulă.

Întrebat dacă îl demite pe șeful CFR, acesta a răspunsă că principiile pe care funcționează sunt pe bază de profesionalism și eficiență, iar șeful CFR va trebui să fie evaluat.

„Actul de management se judecă așezat, la rece, nu după o declarație de moment. Domnul director al CFR Călători și-a prezentat scuze ieri și pentru mine subiectul este încheiat. Dar domnul director are o evaluare de dat, vom face o evaluare pentru toți managerii și vom vedea apoi. Nu sunt rudă cu domnul Vizante”, a spus Drulă.



Citeste si