10 August 2021

Primarul Sectorului 4 îndeamnă la folosirea parcărilor publice. Cât costă parcarea



Bucureștiul este un oraș aglomerat, iar aglomerația este resimțită cu atât mai mult la nivelul locurilor de parcare. Foarte mulți șoferi refuză să plătească pentru parcare și aleg să caute mai mult timp un loc liber sau să își lase mașinile în spații interzise staționării. În acest sens, Daniel Băluță, edilul Sectorului 4, îndeamnă conducătorii către parcările publice, pentru a evita amenzile.

”Folosiți parcările publice din sectorul nostru! Sunt amenajate în zonele aglomerate, sunt moderne și monitorizate video, pentru un plus de siguranță. Ar fi păcat să vă aflați în situația în care au fost cei peste 900 de conducători auto care au fost sancționați, în ultima lună, cu peste 500 de lei fiecare și cărora le-au fost ridicate mașinile pentru că au parcat neregulamentar”, a scris Băluță, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Acesta recomandă șoferilor următoarele parcări publice:

  • Nițu Vasile sau Pridvorului: 1 leu pentru două ore,
  • Piața Sudului și Complex Comercial Piața Sudului: 2 lei pe oră.

”Iar în situația în care vă aflați în zona Orășelul Copiilor, luați în calcul și parcarea de 236 de locuri de lângă Spitalul de Stomatologie pe care îl construim pe Șoseaua Olteniței. Aici nu trebuie să plătiți nimic. E gratis”, mai notează edilul, în postarea sa.

Se scumpește parcarea în București?

Consilierii locali din Capitală au votat majorarea taxelor pentru parcările de reședință, care vor crește efectiv începând cu 2022.

”La solicitarea primarilor de sector din București, în Consiliul General s-a votat azi și majorarea taxelor pentru parcările de reședință. Aceste taxe vor crește efectiv începând cu 2022 și vor ajunge până la o sumă cuprinsă între 300 și 600 de lei pe an, în funcție de zonă. E de subliniat că banii din aceste taxe ajung la primăriile de sector, iar primarii de sector au cerut majorarea acestor taxe pentru creșterea bugetelor sectoarelor, urmând astfel să se asigure și mai buna întreținere a acestor parcări.”, a precizat Nicușor Dan prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook.

Zonele la care face referire Nicușor Dan sunt cele în care este împărțită Capitala, respectiv A, B, C și D(așa cum puteți observa în imaginile de mai jos).

  • Zona A - creștere de la 84 de lei la 600 de lei,
  • Zona B - creștere de la 66 de lei la 500 de lei,
  • Zona C - creștere de la 55 de lei la 400 de lei,
  • Zona D - de la 37 de lei la 300 de lei.



Citeste si