6 Octombrie 2021

Cererea continuă să crească: Volvo a primit cea mai mare comandă de camioane electrice de până acum



Constructorul suedez de vehicule comerciale Volvo Trucks a anunţat miercuri că a primit o comandă pentru 100 de camioane electrice de la firma de shipping DFDS, aceasta fiind cea mai mare comandă pentru camioane electrice primită până acum de firma suedeză.

Volvo Trucks, principala marcă de camioane a grupului AB Volvo, a precizat că livrările vor începe în trimestrul patru al anului 2022. Modelul de camion electric FM Electric are o autonomie de până la 300 de kilometri şi va fi utilizat atât pe distanţe scurte şi lungi în Europa, a scris Ageprres, citând Reuters.

Volvo, care a început producţie de serie a camioanelor electrice în 2019, mizează ca în 2030 jumătate din livrările sale globale de camioane să fie modele electrice.

"Suntem încântaţi să vedem că interesul crescut în rândul clienţilor noştri începe să se reflecte în comenzile primite de firma noastră", a declarat preşedintele Volvo Trucks, Roger Alm.

O tranziţie "verde" în sectorul transportului, care este responsabil pentru aproximativ un sfert din emisiile globale de CO2, este considerată crucială pentru atingerea obiectivelor climatice globale.

Comisia Europeană are în vedere eliminarea completă a emisiilor auto începând din anul 2035. Cum vehiculele electrice sunt singurele care satisfac această exigenţă, ele vor deveni astfel singurele autorizate la comercializare pe piaţa autoturismelor noi, conform mai multor surse citate în urmă cu câteva luni de AFP.

În UE le-a fost impus încă de anul trecut producătorilor auto un plafon mediu de 95 de grame de CO2 pe kilometru, care va fi diminuat treptat până la 100% în 2035. Aceste cifre, aflate încă în discuţie, presupun o imensă constrângere pentru o industrie care până în anul 2027 va trebui să se adapteze în plus şi înăspririi normelor de poluare pentru motoarele termice.

Pe o piaţă care la nivel global a regresat din cauza pandemiei, vânzarea maşinilor electrice avansează puternic. Acestea au reprezentat 8% din înmatriculări în Europa Occidentală în primele cinci luni ale acestui an, respectiv circa 356.000 de vehicule, mai multe decât în întreg anul 2019.

Noile reglementări vor favoriza şi mai mult aceste vehicule şi vor stimula abandonarea celor hibride şi hibride reîncărcabile, care asociază motorul electric şi bateria. Un motiv de nelinişte pentru o industrie care asigură 14,6 milioane de locuri de muncă în UE şi care încă mizează mult pe această tehnologie de tranziţie.

Dacă Bruxellesul instituie măsuri de sprijin mai ales pentru dezvoltarea bornelor de reîncărcare, ''suntem deschişi unor reduceri suplimentare de CO2 în 2030'', a declarat recent Oliver Zipse, preşedintele Asociaţiei europene a constructorilor auto (ACEA).

Acest lobby, care mult timp s-a luptat pentru a încetini această tranziţie, este însă profund divizat. Majoritatea membrilor săi cred că o electrificare prea rapidă va creşte preţul autoturismelor, va distruge locuri de muncă şi va favoriza concurenţa chineză, care se află în avans la capitolul baterii.

Advertisement
Însă Volkswagen, compania lider european în sectorul auto, cu circa un sfert din vânzări, s-a alăturat celei americane Tesla în promovarea vehiculelor 100% electrice, după scandalul ''Dieselgate'' din 2015 ce a dezvăluit că producătorul european a falsificat emisiile motoarelor diesel.

''Este un mare conflict în interiorul ACEA. Din cauza Dieselgate, Volkswagen s-a îndreptat spre electric pentru a-şi îmbunătăţi imaginea. Grupul a acceptat investiţii enorme şi acum are produsele ce respectă viitoarea legislaţie'', explică analistul german Matthias Schmidt. Prin urmare, grupul ''Volkswagen este perfect poziţionat pentru a câştiga cotă de piaţă şi a-şi trimite în zid unii concurenţi'', adaugă acesta.

Volkswagen a anunţat în luna iunie că între anii 2033 şi 2035 va înceta să vândă în Europa motoare cu combustie.



Citeste si