11 Aprilie 2022

Mazda România a înregistrat cele mai bune vânzări din istoria sa, anul trecut



Mazda România a înregistrat cele mai bune vânzări din istoria sa pe piața locală, cu un total de 2.794 de unități comercializate pe parcursul anului fiscal 2021-2022.

În primele trei luni din 2022, compania a înregistrat o creștere cu 102% a modelelor vândute în România față de aceeași perioadă a anului precedent.

Cel mai vândut model a fost și de această dată SUV-ul compact Mazda CX-30 cu 307 de modele comercializate în primul trimestru.

Mazda3 și CX-5 au fost următoarele cele mai vândute modele cu 167, respectiv 110 unități livrate în primele trei luni ale anului curent.

Primul model electric, Mazda MX-30, a fost livrat către nouă clienți în perioada analizată și beneficiază în continuare de reducerile specifice programului Rabla Plus. În ceea ce privește luna martie, au fost vândute 308 unități, mai mult cu 168% față de aceeași lună din 2021.



Citeste si