13 Iunie 2022

Aglomerație pe Valea Prahovei. Se circulă bară la bară pe sensul către București



Centrul Infotrafic al IGPR anunţă valori ridicate de trafic pe Valea Prahovei, precizând că se circulă în coloană pe DN 1, pe sensul către Capitală, pe raza staţiunilor Predeal, Azuga, Buşteni şi Poiana Ţapului.

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră - 13,30, se înregistrează valori ridicate de trafic pe Valea Prahovei, circulându-se în coloană pe raza staţiunilor Predeal, Azuga, Buşteni şi Poiana Ţapului, pe sensul către Capitală al DN 1”, precizează sursa citată, potrivit Agerpres.

Se circulă bară la bară pe Valea Prahovei. Ce rute alternative sunt recomandate

Trafic intens este şi pe raza localităţilor Comarnic şi Posada, tot pe sensul de coborâre, aglomeraţie fiind şi pe DN 73A, între Pârâul Rece şi intersecţia cu DN1 (Predeal).

Pentru DN 1 Bucureşti - Ploieşti - Braşov, pot fi folosite ca rute alternative următoarele artere rutiere:

  • DN 1A Braşov - Cheia - Ploieşti - A3 - Bucureşti;
  • DN 73 Râşnov - Câmpulung - Piteşti - A1 - Bucureşti;
  • DN 73 Râşnov - Câmpulung - DN 72A - Târgovişte;
  • DN 71 Sinaia - Târgovişte - Bucureşti.

Poliţiştii acţionează în dispozitivul de siguranţă rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor staţiunilor montane de pe Valea Prahovei.

Infotrafic mai anunţă că pe celelalte artere rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti, A2 Bucureşti-Constanţa, A3 Bucureşti-Ploieşti şi DN7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea - Sibiu, se circulă fluent, fără evenimente rutiere deosebite în desfăşurare.



Citeste si