6 Septembrie 2023

Opel vrea să lanseze o mașină electrică cu un preț de 25.000 de euro. Când va ajunge în România



Opel vrea să intre în segmentul mașinilor electrice de buget în următorii trei ani, marca germană anunțând cu ocazia ediției din 2023 a IAA Mobility de la Munchen că dezvoltă un model de clasă mică ce ar trebui să coste doar 25.000 de euro. Modelul, care va fi un răspuns la asaltul de mașini ieftine din China, va fi înrudit cu Citroenul cu preț redus care va fi prezentat oficial anul viitor.

Cu o țintă ambițioasă de a comercializa doar mașini electrice începând cu 2028, Opel a anunțat la Munchen că păstrează ambiția de a prezenta o mașină electrică pe baterii cu un preț modic. În contextul în care și Citroen dezvoltă un model similar, presa a sugerat că cele două automobile vor fi înrudite din punct de vedere tehnic, inclusiv al platformei. Volkswagen are la rândul său în plan lansarea unui autoturism de buget cu preț scăzut încă de dinainte de aplicarea stimulentelor de la stat.

CEO-ul Opel, Florian Huettl, a spus că producătorul va apela la „resursa importantă reprezentată de platformele din interiorul grupului Stellantis, iar acestea ne vor permite să facem mașini cu prețuri competitive care ne vor aduce aproape de tot mai mulți clienți”. Versiunea celor de la Citroen s-ar putea numi Citroen e-C3, dar numele Opelului nou nu a fost dezvăluit, nici vreun detaliu tehnic.

Încă de anul viitor, Opel are în plan să ofere o variantă electrică pentru fiecare model din gamă, iar toate modelele noi lansate începând cu 2025 vor lăsa în urmă complet motoarele cu ardere internă. Cu ocazia Salonului de la Munchen, Opel a prezentat publicului noul Astra Sports Tourer electrice și faceliftul pentru Opel Corsa electric. Conceptul Experimental a fost și el la standul mărcii germane, iar informațiile pe surse arată că o variantă de serie a acestuia ar putea purta numele Manta care se află în adormire încă din 1988.



Citeste si