4 Aprilie 2024

Porsche România are un nou Director General. Care sunt planurile lui Andreas Burgholzer



Porsche România anunță numirea în funcția de Director General a lui Andreas Burgholzer, ce i s-a alăturat lui Brent Valmar la conducerea companiei începând din luna martie. Cu o experiență de peste 12 ani în cadrul grupului Porsche, Andreas Burgholzer vine la Porsche România din poziția de Finance Manager în cadrul SIVA Portugalia, filială a concernului Porsche Holding Salzburg, și îl înlocuiește pe David Gedlička, numit CEO în cadrul Volkswagen Financial Services Slovacia, conform unui comunicat.

„Andreas a fost implicat de-a lungul timpului în unele dintre cele mai complexe procese de preluare și integrare a noilor piețe, în sectoarele de activitate Retail și Wholesales ale Porsche Holding Salzburg, contribuind activ la succesul operațiunilor din cadrul tuturor subsidiarelor în care a activat. Sunt convins că expertiza sa va aduce plus valoare și în plan local, și va contribui la consolidarea poziției de lider a Porsche România pe segmentul auto,” a declarat Brent Valmar, Director General Porsche România.

Andreas Burgholzer și-a început cariera în cadrul grupului Porsche Holding Salzburg în anul 2012, ca Finance Project Manager la Porsche Inter Auto Polonia, jucând un rol cheie în succesul preluării activităților de retail din această regiune. Ulterior, a ocupat poziții strategice în structurile de Finance Management ale mai multor companii din grupul Porsche, cu responsabilități în zona de supervizare a activităților financiare, fuziuni și achiziții, integrare și dezvoltare de noi segmente. El a avut o contribuție determinantă în îndeplinirea obiectivelor grupului, grație vastei sale experiențe în domeniile managementului financiar și integrării și consolidării de noi piețe.

„În cei 12 ani petrecuți în cadrul Porsche Holding Salzburg, am implementat și gestionat, împreună cu echipele și partenerii noștri de afaceri, strategiile operaționale de expansiune și consolidare ale grupului, păstrând mereu grija față de client și nevoile acestuia în centrul tuturor deciziilor noastre de business. Sunt bucuros să mă aflu acum în România, înconjurat și susținut de o echipă solidă și experimentată, alături de care sunt convins că pot contribui cu adevărat la atingerea obiectivelor strategice ale grupului. Industria auto este în plin proces de transformare și evoluție către un sector al mobilității fără emisii, așa că vom lucra alături de dealeri și partenerii noștri pentru a susține această tranziție, oferind clienților Porsche România cele mai sustenabile tehnologii și soluții de mobilitate pe termen lung”, a declarat Andreas Burgholzer, noul Director General Porsche România.



Citeste si