10 Noiembrie 2008

Ford: Pierderi operationale de 2,98 mld. dolari in T3

Ford Motor Co a anuntat pierderi operationale de 2,98 miliarde dolari in al treilea trimestru, din cauza problemelor cu care se confrunta industria auto globala si a crizei creditelor, ce s-a extins din America de Nord in alte regiuni ale lumii.

Oficialii companiei au anuntat ca vor reduce cheltuielile salariale cu inca 10%, potrivit unui program de diminuare a costurilor cu 15%, intocmit in acest an, conform Reuters, citat de NewsIn.

Compania a anuntat ca divizia de automobile a avut nevoie de 7,7 miliarde dolari in numerar, in al treilea trimestru, din cauza scaderii productiei si a altor factori. Lichiditatea, incluzand creditele disponibile, a fost de 29,6 miliarde dolari.

Pierderile nete s-au diminuat la 129 milioane dolari, sau 6 centi/actiune, de la nivelul de 380 milioane dolari, 19 centi/actiune, in aceeasi perioada a anului trecut.

Pierderile din operatiunile continue au fost de 1,31 dolari/actiune, comparativ cu estimarile analistilor, de 94 centi/actiune, potrivit estimarilor Reuters.

Analistii au urmarit din ce in ce mai atent daca Ford si concurenta General Motors Corp dispun de fondurile necesare pentru a depasi criza din sectorul auto, ce s-a extins din Statele Unite, unde vanzarile au atins in octombrie un minimum al ultimilor 25 de ani.



Citeste si