13 Martie 2009

Obiectivul ALD Automotive in 2009: Gestionarea a 5.500 vehicule, in crestere cu 14%



ALD Automotive, divizia de leasing operational si administrare de flote auto a grupului Societe Generale, estimeaza ca va gestiona o flota de 5.500 autovehicule la finalul acestui an, cu 14% mai multe decat anul trecut, a anuntat compania.
La sfarsitul lui 2008, ALD Automotive administra 4.828 de vehicule, cu 85% mai mult decat in 2007.

"In acest moment, ALD Automotive administreaza 5.000 de autovehicule. Pentru 2009 avem ca obiectiv o flota de 5.500 de autovehicule, luand in calcul faptul ca aproape 1.000 de autovehicule vor ajunge la final de contract in acest an si vor fi valorificate pe piata de second-hand", a declarat Martin Kössler, managing director ALD Automotive.

Principalul produs ALD Automotive este leasingul operational "full service" (cu servicii incluse n.r.) pentru flote de autovehicule. Acesta include, pe langa finantarea utilizarii autovehiculului, o gama de servicii destinate administrarii flotelor de autovehicule. Din ianuarie 2008, ALD Automotive asigura si serviciul de spalare a autovehiculelor.

ALD Automotive SRL, creata la inceputul anului 2005, este detinuta de BRD-Groupe Societe Generale si de compania franceza ALD Automotive, subsidiara a Societe Generale.



Citeste si