5 Mai 2009

Vanzarile Dacia din Franta, mai mici cu 9% la patru luni



Vanzarile Dacia pe piata franceza, in luna aprilie 2009, au avut o valoare aproximativ similara cu cele din aprilie 2008 (scadere de 0,1%), insa cumulate pe primele patru luni, vanzarile au scazut cu 9% fata de perioada similara a anului trecut, potrivit unui comunicat Renault.
Dacia a avut 3.580 de masini noi inmatriculate in Franta, dintre care mai mult de 1.700 au fost model Sandero.

"Versiunea pe gaz petrol lichefiat (GPL), cu pret de pornire de 5.900 euro (cu prima de casare inclusa, in versiunea franceza a Programului Rabla), comercializata cu incepere din luna martie, a inregistrat un real succes", se mai arata in comunicatul transmis de Renault, dupa cum arata NewsIn.

In acelasi timp, Dacia a comercializat in Franta 551 autovehicule utilitare. Cota de piata a autoturismelor Dacia, in Franta, a fost de 1,9%. In acelasi timp, piata autoutilitarelor a fost de 2%.

Cota de piata a Renault, in Franta, s-a stabilizat, in luna aprilie, la 23,2%, in crestere cu 0,3% comparativ cu aprilie 2008. Pe o piata in scadere cu 7%, inmatricularile de autovehicule Renault au scazut cu 6,3%.

Cel mai bine vandut model din gama constructorului francez ramane citadina compacta Modus, cu peste 10.000 de inmatriculari avand o crestere a vanzarilor de 87%.



Citeste si