31 Iulie 2009

Continental AG si-a adancit pierderile la 189,8 mil. euro in T2



Continental AG, producatorul german de componente auto ce are datorii de 11 miliarde euro, a anuntat pierderi pentru al treilea trimestru consecutiv si estimeaza ca va inregistra costuri ridicate in 2009 pentru inchiderea unor fabrici.
Pierderile din al doilea trimestru s-au ridicat la 189,8 milioane euro, dupa un profit net de 194 milioane euro, in perioada echivalenta din 2008. Analistii mizau pe pierderi de 138 milioane euro, informeaza NewsIn.

Declinul pietei auto din Europa si SUA a afectat cererea pentru produsele companiei, in contextul in care aceasta inchide fabrici si face disponibilizari.

Veniturile au scazut la 4,76 miliarde euro, de la 6,61 miliarde euro in al doilea trimestru din 2008.

Titlurile companiei au inchis sedinta de miercuri in scadere cu 0,1%, la 25,71 euro. Actiunile Continental s-au ieftinit cu 64% in ultimele 12 luni.

Continental a raportat pierderi nete de 267 milioane euro in primele trei luni din 2009. Compania, prezenta in Romania, a inregistrat pierderi de 1,49 miliarde euro in al patrulea trimestru.



Citeste si