4 August 2010

BMW a inregistrat in T2 cel mai mare profit din ultimii doi ani si jumatate



Grupul german BMW a inregistrat in trimestrul al doilea cel mai pare profit din ultimii doi ani si jumatate, de 834 milioane euro, fata de 121 milioane euro in aceeasi perioada a anului trecut, crestere datorata cererii ridicate pentru noile modele Seria 5 si vanzarilor mari din China si SUA, informeaza Mediafax.

Veniturile constructorului de automobile de lux au crescut totodata cu 18,3%, de la 12,97 miliarde euro la 15,34 miliarde euro.

Vanzarile record din China, cea mai mare piata auto din lume, si revenirea remarcata in Statele Unite au determinat BMW, dar si rivalii de la Daimler, sa-si majoreze prognozele pe 2010, noteaza Bloomberg.

Daimler anunta saptamana trecuta ca rezultatele din trimestrul al treilea vor fi determinate in principal de capacitatea grupului de a produce suficiente masini Mercedes-Benz pentru a satisface numarul mare de comenzi.

Actiunile BMW s-au apreciat cu 4% marti dupa aparitia rezultatelor, plasand avansul inregistrat de la inceputul acestui an la 36%. Grupul german are, astfel, o valoare de piata de 27,6 miliarde euro.



Citeste si