29 Noiembrie 2010

O noua motorizare diesel pentru Mazda3, in Romania



Mazda adauga un nou propulsor gamei prin lansarea motorizarii 1,6l MZ-CD revizuita, compatibila Euro 5, pe modelul Mazda3.

Mazda3 CD116 este disponibila in Romania la un pret de pornire de 16.590 euro cu TVA.

Noua versiune produce o putere maxima de 116 CP la o turatie mai scazuta si un cuplu de 270 Nm, beneficiind de o turbina cu geometrie variabila si un sistem nou de injectie.

Noul motor este cuplat la o cutie manuala cu 6 rapoarte, cea ce faciliteaza totodata si reducerea consumului de combustibil cu 2,2%, pana la 4,4 litri/100 km (combinat).

Scaderea consumului a determinat si scaderea nivelului emisiilor de CO2 la 117 g/100km (ciclu combinat).

La exterior noua Mazda3 diesel integreaza noua grila frontala a gamei, in 5 puncte, cu linii puternic profilate. Pentru a accentua caracterul sportiv, linia grilei frontale se continua de-a lungul spoilerului si pe lateralele autovehiculului, iar jantele de 17 inch se integreaza complet in noul design.

Dotarile pasive de siguranta includ centurile retractabile cu pretensionare pentru pasagerii din fata, doua airbag-uri frontale, doua airbag-uri laterale si cortina.

Dotarile de siguranta active includ sistemul de control al stabilitatii (DSC), sistemul de control al tractiunii (TCS), ABS si asistenta la franare, precum si sistemul de franare de urgenta (ESS) care avertizeaza ceilalti participanti la trafic in cazul unei franari de urgenta.

Mazda3 1,6l diesel poate fi echipata cu un sistem de iluminare adaptiva (AFS), lampi bi-xenon si sistemul RVM, de monitorizare a vehiculelor din spate.



Citeste si