18 Octombrie 2013

Proiect pentru viitorii lideri: studentii pot participa la traininguri de leadership si intalniri cu mentori



Studentii la Medicina Veterinara, Biologie, Biochimie, Chimie, Constructii, Mecanica, Chimie Aplicata si Stiinta Materialelor din Bucuresti pot participa la traininguri de leadership gratuite, sustinute de mentori de top, printr-un program al Fundatiei Leaders, in perioada octombrie si noiembrie.

Proiectul presupune cate un seminar teoretic si practic timp de cinci saptamani, in care sunt abordate teme ca bazele leadershipului, valori, comunicarea liderului, echipa si managementul timpului.

Mentorii prezenti la editia din acest an sunt Prof. Dr. Irinel Popescu - Director al ”Centrului de Chirurgie Generala si Transplant Hepatic Dan Setlacec” – Institutul Clinic Fundeni, Dumitru Murariu - Director Muzeul Antipa, Szobi Cseh - Cascador si Fondator al Asociatiei Gladiator. De asemenea, vor fi prezenti si practicieni din fiecare domeniu precum: Ing. Constantin Chiurciu - Director General Romvac, Viorel Andronie - Presedinte Colegiului Medicilor Veterinari, Nicolae Victor Zamfir - Director General Institutul National de Fizica si Inginerie Nucleara “Horia Hulubei.”

Editia Leaders Education din cadrul Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara se desfasoara in perioada 23 octombrie – 20 noiembrie, iar cea din cadrul Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti in perioada 5-28 noiembrie.



Citeste si