3 Decembrie 2013

Studiu: O treime dintre liceenii romani petrec 1,6 ore pe saptamana pentru a se informa despre cariera



Aproximativ o treime dintre liceenii romani in anii terminali obisnuiesc sa caute informatii despre cariera pe internet, timpul alocat acestei activitati fiind in medie de 1,6 ore pe saptamana, reiese dintr-un studiu realizat de Samsung Romania pe aproximativ 1.900 de respondenti din orasele Targu-Jiu, Pitesti, Focsani si Alba-Iulia

De asemenea, tinerii petrec in medie 3 - 4 ore zilnic pe internet, principalele activitati fiind recreative: 92% dintre liceeni folosesc acest timp pe retelele sociale, 84% pentru a asculta muzica, iar 66% pentru viziona filme sau emisiuni.

Pe de alta parte, 91% dintre tinerii din anii terminali de liceu intentioneaza sa isi dezvolte abilitatile digitale in urmatoarele 6 luni, iar in jur de 87% vor sa se informeze mai mult in viitor in legatura cu piata muncii si oportunitatile existente pentru tineri.

Totodata, 70% dintre participantii la studiu au afirmat ca detin un smartphone, 19% o tableta, in timp ce 60% dintre ei au un laptop sau o camera foto.
„Tinerii petrec online mai mult timp ca oricand, iar modul in care acestia folosesc internetul este decisiv pentru carierele lor viitoare”, a declarat Mihaela Stanoiu (foto), manager de marketing in cadrul Samsung Romania.

Liceenii vor sa invete la scoala sa dezvolte aplicatii si sa studieze limbi nordice

Intrebati ce materii care sa ii ajute in cariera si-ar dori sa fie incluse in programa scolara, cei mai multi dintre elevi au mentionat dezvoltarea de aplicatii (47%), limbi straine moderne, cum ar fi norvegiana, suedeza, olandeza (44%) sau management de proiect (30%), mai arata studiul realizat in cadrul caravanei educationale Samsung „Trends of Tomorrow”.

Studiul a fost realizat in perioada 16 octombrie – 5 noiembrie 2013, pe un esantion de 1911 de respondenti, cu varsta cuprinsa intre 16 si 19 ani, in 20 de licee din orasele Targu-Jiu, Pitesti, Focsani si Alba-Iulia.

Peste 2.700 de elevi din principalele licee din Targu-Jiu, Pitesti, Focsani si Alba-Iulia au participat la o "Ora Smart", in care reprezentantii Samsung, alaturi de un specialist in resurse umane, au dezvaluit tendintele de pe piata muncii si importanta insusirii aptitudinilor digitale in cariera.

Samsung a initiat, in 2011, campania educationala „Trends of Tomorrow”, parte a programului international de responsabilitate corporativa, care are ca scop orientarea si dezvoltarea profesionala a tinerilor din clasele terminale de liceu. In 2013, caravana a cuprins 6.300 de elevi din 40 de licee si 9 orase. Campania s-a desfasurat in Craiova, Constanta, Ploiesti, Sibiu, Galati, Targu-Jiu, Pitesti, Focsani si Alba-Iulia.



Citeste si