14 Decembrie 2016

Una din cinci companii va angaja anul viitor: topul domeniilor in care ai cele mai mari sanse sa iti gasesti un loc de munca



Piata muncii isi va lua avant si in 2017, cand se prognozeaza cea mai puternica piata a fortei de munca din ultimii opt ani, potrivit angajatorilor romani. Astfel, una din cinci companii va face angajari, cele mai multe locuri de munca urmand sa fie deschise in domeniile industrie prelucratoare si comert, potrivit Studiului ManpowerGroup privind Perspectivele Angajarii de Forta de Munca. In acelasi timp, doua treimi dintre angajatori nu anticipeaza nicio schimbare in intentiile de angajare, iar 13% vor face concedieri.

Agricultura, vanatoare, silvicultura si pescuit

Angajatorii anticipeaza cresteri modeste ale numarului total de angajati, data fiind o Previziune Neta de Angajare de +8%.

Intentiile de angajare din trimestrul I 2017 sunt cu 6 puncte procentuale mai puternice atat decat in trimestrul IV/2016, cat si decat in trimestrul I/2016.

Previziunea Neta de Angajare se obtine facand diferenta dintre procentul de angajatori care anticipeaza o crestere a volumului total de angajari si procentul de angajatori care prevad o scadere a angajarilor in locatia lor, in trimestrul urmator. Pentru tarile care au acumulat date cel putin 17 trimestre consecutiv, printre care si Romania, cifrele citate au fost supuse ajustarii sezoniere, cu exceptia cazului in care se specifica altfel.

La studiul ManpowerGroup au raspuns 625 de angajatori din Romania.

Foto: Zorandim, Shutterstock


Constructii

Cei aflati in cautarea unui loc de munca se pot astepta la un ritm de angajare sustinut in primul trimestru al anului 2017, conform angajatorilor, care raporteaza o Previziune Neta de Angajare de +12%. Perspectiva este cu 11 puncte procentuale mai puternica decat in trimestrul precedent si se imbunatateste cu 7 puncte procentuale de la an la an.

CoolKengzz, Shutterstock


Hoteluri si restaurante

Angajatorii se asteapta ca ritmul optimist al angajarilor sa continue in trimestrul urmator, raportand o Previziune Neta de Angajare de +12%. Planurile de angajare raman relativ stabile in comparatie cu trimestrul IV/2016 si se imbunatatesc cu 2 puncte procentuale de la an la an.

Foto: Mladen Mitrinovic, Shutterstock


Finante, asigurari, servicii imobiliare si servicii de afaceri

Angajatorii raporteaza intentii de angajare optimiste, cu o Previziune Neta de Angajare de +14%. Perspectiva este cu 9 puncte procentuale mai puternica in comparatie cu trimestrul precedent si se imbunatateste cu 7 puncte procentuale la an la an.

Foto: ptnphoto, Shutterstock


Administratie publica si servicii sociale

Angajatorii anticipeaza cresteri solide ale numarului total de angajati in perioada ianuarie – martie 2017, raportand o Previziune Neta de Angajare de +14%. Intentiile de angajare se imbunatatesc cu 3 puncte procentuale fata de trimestrul IV/2016 si raman relativ stabile de la an la an.

Foto: lolostock, Shutterstock


Comert si ridicata cu amanuntul

In trimestrul I din 2017 se prognozeaza cel mai puternic ritm de angajare raportat din trimestrul III/2008 pana acum, dat fiind ca angajatorii formuleaza o Previziune Neta de Angajare solida, de +26%.

Intentiile de angajare se mentin relativ stabile comparativ cu trimestrul IV/2016 si sunt cu 6 puncte procentuale mai puternice de la an la an.

Dmitry Kalinovsky, Shutterstock


Industrie prelucratoare

Angajatorii anticipeaza o continuare a climatului favorabil de angajare pentru al treilea trimestru consecutiv, Previziunea Neta de Angajare pentru trimestrul I/2017 fiind de +33%.

Planurile de angajare se mentin relativ stabile fata de trim. I si se imbunatatesc cu 13 puncte procentuale fata de intervalul ianuarie – martie 2016.

Foto: goodluz, Shutterstock




Citeste si