18 Ianuarie 2017

Esti tanar si nu ai experienta? Iata cat poti castiga ca game tester in cadrul dezvoltatorului de jocuri Ubisoft



Compania Ubisoft, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de jocuri din Romania, anunta majorarea salariului pentru pozitiile de entry-level game tester. Incepand din luna decembrie 2016, salariul pentru aceasta pozitie ajunge la 1.750 lei.

“Industria IT este una foarte competitiva si dorim sa ramanem aliniati la piata, din punct de vedere salarial, pe toate nivelurile de senioritate. De aceea, incepand cu luna decembrie 2016, am majorat salariul pentru pozitiile de entry-level din departamentul Quality Control. (...) Avem 1.000 de oameni angajati in departamentul Quality Control. In lipsa unei specializari dedicate dezvoltarii jocurilor video in facultati, un job in acest departament reprezinta o rampa de lansare pentru cei care isi doresc o cariera in industrie. Iar noi vrem sa le oferim tot suportul de care au nevoie pentru a se dezvolta”, a declarat Grigoriada Stroe, HR & Operations Director Ubisoft Romania.

Pe langa remuneratia salariala si bonuri de masa, Ubisoft ofera si alte beneficii si facilitati. Astfel, in functie de vechimea in companie, angajatii beneficiaza de asigurari de viata si sanatate si un fond de pensie facultativa. In plus, toti angajatii au acces la servicii medicale, sala de fitness la sediul companiei, biciclete, biblioteca de jocuri si carti si diferite activitati lunare menite sa asigure o atmosfera de lucru cat mai relaxanta.

Ubisoft este unul dintre cei mai vechi angajatori din industria IT si primul din domeniul jocurilor video, avand o vechime de 25 de ani in Romania si peste 1.500 de angajati in departamentele Productie, Quality Control si IT.

Ubisoft are un portofoliu bogat de branduri cunoscute la nivel mondial. Ubisoft Bucuresti este una dintre primele companii de acest gen, inca din 1992.



Citeste si