13 Septembrie 2018

Universitatea din Bucuresti, singura universitate romaneasca in clasamentul angajabilitatii



Universitatea din Bucuresti este singura institutie de invatamant superior din Romania, pozitionata in top 500 in clasamentul QS World University Rankings by Graduate Employability Rankings. Rezultatele topului confirma buna reputatie a Universitatii din Bucuresti in randul angajatorilor, anul acesta fiind pentru a doua oara consecutiv cand UniBuc obtine acest rezultat.

In cadrul QS World University Rankings by Graduate Employability Rankings 2019, publicat pe 11 septembrie 2018, Universitatea din Bucuresti se pozitioneaza pe locul 145 la nivel mondial in ceea ce priveste rezultatele absolventilor sai.

De asemenea, pozitiile obtinute pentru indicatori precum: parteneriatele cu angajatorii (201+), relatia angajator-student (201+), angajabilitatea absolventilor (201+) si reputatia angajatorului (301+), mentin Universitatea din Bucuresti in topul universitatilor cu cele mai bune performante la nivel regional.

Pentru realizarea QS World University Rankings by Graduate Employability Rankings 2019 au fost evaluate 660 de institutii si analizate raspunsurile a peste 40.000 de angajatori, 39.000 de diplome si afilierile a peste 28.000 de absolventi cu performante inalte.

Totodata au fost luate in considerare 140.000 de situatii de relationare intre absolventi si angajatori, si alte aproximativ 200.000 de parteneriate privind insertia pe piata muncii. Indicatorii prevazuti in metodologia de evaluare au ponderi diferite astfel: reputatia angajatorului (30%), rezultatele absolventilor (25%), parteneriatele cu angajatorii (25%), relatia angajator-student (10%) si rata angajabilitatii absolventilor (10%).

In clasamentul general QS World University Rankings 2019, cel mai cunoscut ranking global al universitatilor in functie de domeniile de studiu si cercetare, Universitatea din Bucuresti se mentine si in anul 2019 printre cele mai importante universitati din lume, ocupand pozitia 801-1000, alaturi de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea „Babes-Bolyai”, Universitatea Politehnica din Bucuresti si Universitatea de Vest din Timisoara.



Citeste si