20 Ianuarie 2020

Ministerul Justitiei: Incep interviurile pentru functiile vacante de adjuncti si sefi de sectii din PICCJ, DNA si DIICOT



Interviurile candidatilor pentru functiile vacante de adjuncti si sefi de sectie din Parchetul General, DNA si DIICOT incep luni, la Ministerul Justitiei, fiind programate sa se incheie pe 31 ianuarie.

Procurorul general interimar, Bogdan Licu, este singurul candidat admis la interviul pentru functia de prim-adjunct al procurorului general.

Potrivit listei publicate pe site-ul Ministerului Justitiei, Bogdan Licu va sustine interviul pentru functia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) luni, cand este programata sa-si prezinte proiectul in fata comisiei si Maria Magdalena Militaru de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, care este unic candidat pentru functia de adjunct al procurorului general, scrie Agerpres.

Pentru functia de sef al Sectiei de urmarire penala si criminalistica de la PICCJ vor sustine interviuri, tot luni, procurorii Dragos Cojocariu, Adriana Denisa Cristodor si Romulus Dan Varga.

Interviurile vor fi reluate pe pe 27 si 28 ianuarie, cand procurorii Marius Museanu, Ionel Corbu, Catalin Ranco Pitu, Paul Truica, Grigore Catalin Popescu si Florin Daniel Casuneanu vor sustine interviu pentru functia de sef al Sectie parchetelor militare de la PICCJ.

Pentru functia de adjunct al procurorului-sef de la DIICOT s-au inscris procurorii Ioana Bogdana Albani, Oana Daniela Patu, Teodor Nita si Oana Schmidt-Haineala, interviurile fiind programate pe 29 ianuarie.

Pe 30 ianuarie vor sustine interviurile pentru functia de adjunct al procurorului-sef al DNA procurorii Gabriela Popa, Madalina Scarlat si Elena Hach.

Pe 31 ianuarie sunt programate interviurile sustinute de Constantin Claudiu Dumitrescu - pentru functia de sef al Sectiei de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie din cadrul DNA si de Silviu Paul Dumitriu - pentru functia de sef al Sectiei de combatere a coruptiei din cadrul DNA.

Candidatii admisi la interviu vor avea la dispozitie 30 de minute pentru sustinerea proiectului si 60 de minute pentru intrebari si raspunsuri, precizeaza Ministerul Justitiei.



Citeste si