10 Martie 2021

Ministrul Muncii vrea sporuri mai mici pentru bugetari



Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că intenționează să modifice legea salarizării astfel încât sporurile acordate bugetarilor să nu fie mai mari de 20% din nivelul salariului de bază și să fie acordate pentru cei care muncesc la distanțe foarte mari sau în condiții extrem de periculoase iar a doua categorie de sporuri să fie motivaționale.

“Avem sporuri create ca artificii ca să crească salariile. Aceste sporuri fie vor fi reduse în sumă fixă, de obicei, iar acolo unde salariile chiar trebuie să crească, pentru că au fost lăsați în urmă, să crească pe grila de salarizare, să crească salariul de bază. Nu trebuie să inventezi sporuri care mai de care mai năstrusnice, ci mai degrabă ajuți omul să aibă un salariu de bază mai mare”, a declarat Turcan, citată de Digi24.

Potrivit acesteia, sunt unele categorii care nu au fost introduse pe grila de salarizare.

”Am primit de la autoritățile publice locale solicitarea să fie și ei introduși pe grilă, pentru că salarizarea din primării, de exemplu, se face raportat la salariul primarului. Avem anomalii în care salarii dintr-o primărie micuță sunt mai mari decât într-o primărie, reședință de județ, uneori chiar mai mari decât în administrația centrală, ceea ce este nefiresc.

Intenționăm ca în aceste principii de bază să vină fiecare minister de linie și să ne spună cum trebuie facută politica în domeniile pe care le coordonează. Eu, ca ministru al Muncii, nu pot să intru în detaliu cu viziunea în politica salarială în Sănătate. Nu am cum să știu cum trebuie gandită cel mai bine aceasta.

Cred că trebuie să încheiem cu ipocrizia legată de sporurile inventate doar pentru a majora salariile. Politica noastră, în materie de salarizare în sistemul public, pleacă de la o mai bună ierarhizare pe grila de salarizare pentru categoriile socio-profesionale iar sporurile să se acorde nu mai mult de 20% din nivelul salariului de bază”, a mai spus ea.



Citeste si