16 Iunie 2021

DNA va avea mai mulți angajați. Cu cât va crește numărul acestora în următorii ani



Numărul maxim de posturi pentru Direcția Națională Anticorupție (DNA) va fi suplimentat în cadrul instituției, a anunțat ministrul Justiției, Stelian Ion. Este vorba de 90 de posturi de polițişti de poliție judiciară.

În primă fază, în 2021, vor fi alocați DNA 30 de polițiști de poliție judiciară, urmând ca în viitorii doi ani să fie suplimentat numărul lor cu câte 30, anual. De asemenea, va fi suplimentat cu încă 50 numărul posturilor personalului auxiliar, se arată într-o postare distribuită pe pagina de Facebook a Guvernului României.

Este foarte importantă această decizie a Guvernului și îi mulțumesc premierului pentru implicare. Este clar că Guvernul României respectă obiectivele asumate prin Programul de Guvernare și Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar.

Stelian Ion, ministrul Justiției

Stelian Ion spune într-o postare pe pagina sa de Facebook că suplimentarea numărului de posturi pentru DNA reprezintă un mijloc de întărire a luptei împotriva corupției, precizând că este un sprijin real pentru activitatea Direcției Naționale Anticorupție.

Oficialul anunță că un alt proiect al Ministerului Justiției privind alocarea unui număr de 50 de polițiști de poliție judiciară pentru DIICOT se află în procedura de avizare în Guvern.



Citeste si