21 Octombrie 2021

Bogdan Badea, eJobs: Valul 4 încă nu s-a simțit în zona de recrutări. Numărul locurilor de muncă a crescut



Piața recrutărilor încă nu a resimțit efectele valului 4 al pandemiei de COVID-19, numărul locurilor de muncă puse la bătaie fiind în creștere în lunile septembrie și octombrie, în timp ce numărul de aplicări s-a stabilizat, a declarat Bogdan Badea, CEO-ul platformei de recrutare eJobs România, în cadrul evenimentului Reshaping HR, organizat de Wall-Street.ro

Șeful eJobs spune că în acest an am avut parte de o reechilibrare. Din mai 2021, numărul de locuri de muncă a crescut semnificativ, iar în perioada septembrie-octombrie oferta a depășit nivelul înregistrat în toamna lui 2019, adică peste nivelul pre-pandemic, ceea ce este ceva extraordinar de bun.

„Încă nu s-a văzut valul 4. Asta este ceva ce ne-a surprins. În cifre, pare că avem companii optimiste. În septembrie, numărul locurilor de muncă a crescut cu 10-15% față de luna august, iar în octombrie ne aflăm la un alt 10-15% în plus față de septembrie.

Numărul candidaților a rămas la același nivel și în august, și în septembrie și în octombrie. La circa un milion de aplicări. Asta înseamnă că s-a stabilizat și zona de candidați. Nu mai avem vârfuri, nu mai avem companii care dau afară masiv, care se restructurează masiv. Cel puțin în această perioadă. Să sperăm că nu vom ajunge din nou la perioada din martie-aprilie-mai 2020.” a mai spus CEO-ul eJobs România.

2020, un an marcat de extreme

Potrivit CEO-ului eJobs.ro, 2020 a fost marcat de două momente importante în ceea ce privește dinamica pieței muncii. Dacă în primăvară piața s-a prăbușit în ceea ce privește oferta locurilor de muncă, în vară s-a înregistrat un record în ceea ce privește numărul aplicărilor pentru posturi de muncă.

„2021 a fost un an de reechilibrare. În 2020, pentru piață a fost un șoc major în martie. Numărul de locuri de muncă a picat 70-80% în prima perioadă de lockdown din România. Am înregistrat o explozie de candidați. Am avut foarte mulți candidați dintre cei care rămăseseră fără locuri de muncă sau erau în pericol. Pentru noi, vara lui 2020 a fost vara recordurilor din punctul de vedere al aplicărilor.

Luna august a fost cea mai bună din istorie, dar nu era un record care să ne lăudăm. Am avut 1,5 milioane de aplicări pentru vreo 20.000 de locuri de muncă. Acum suntem în continuare la peste 1 milion de aplicări, dar echilibrul dintre aplicări numărul locurilor de muncă pare să fie cel corect”, a mai spus Bogdan Badea.

Reshaping HR: Ce contează în lupta pentru atragerea și reținerea talentelor” este un eveniment realizat de wall-street.ro și sponsorizat de Lugera-The People Republic, Mondelēz România și Nespresso.

Puteți urmări discuțiile din cadrul evenimentul în clipul de mai jos.



Citeste si