21 Martie 2022

Specialiștii din piața de instalații, la mare căutare. Bătălia se dă pe oamenii de vânzări care greu pleacă de la o companie la alta



Abilitățile de comunicare, înțelegerea nevoilor clienților și identificarea soluțiilor sunt competențele soft cele mai căutate de angajatori la un om de vânzări. Pentru un specialist din zona de instalații, desemnat să promoveze și să vândă proiectele din această arie de activitate, vânzările implică și cunoștințe tehnice. Companiile sunt, însă, dispuse să ofere traininguri și sprijin necesar pentru cei care încep să activeze în acest domeniu, însă trebuie înainte de toate să aibă și cui.

Oamenii de vânzări din piața de instalații, o pasăre tot mai rară

Deși, în general, la nivelul pieței muncii există un interes deosebit în ultimele luni pentru zona de vânzări, în special la nivelul companiilor din BPO sau a celor de retail, domeniile mai nișate din piață „plâng” după specialiști. Uniprest Instal, distribuitor național de sisteme de instalații, încălzire și ventilație (HVAC) este una dintre companiile care întâmpină probleme în atragerea candidaților care să ocupe un post pe vânzări, în acest domeniu. Similar cu multe alte industrii, creșterile la nivel de business depind în mod direct de performanța și abilitățile echipei de vânzări.

Cel mai bun mix este acesta: ori un inginer care să facă trecerea spre vânzări, ori un om care a lucrat sau a montat instalații în unele cazuri și cu abilități de vânzare. Asta e mixul ideal să zicem. Dar, în funcție de zonă și de candidați, unii pot avea o pregătire mai bună din punct de vedere tehnic, iar alții invers, au cunoștințe solide pe partea de vânzări și pot acumula ulterior noțiunile pe partea tehnică.

Enikő Peter, managing director Uniprest In­stal (foto)

Dacă în zona operațională, fluctuația de personal din rândul specialiștilor rămâne una ridicată, oamenii de vânzări care ar putea fi disponibili în piață sunt, de regulă, cei care pleacă cel mai greu de la o companie la alta. În medie, un astfel de specialist câștigă în România între 4.000 de lei și 7.000 de lei net.

Citește și: HR Talks: Cum merg recrutările și ce joburi se mai caută. Andrei Frunză, CEO BestJobs: Zona de vânzări poartă în continuare medalia de aur

„Oamenii cu experiență și care sunt într-un loc bun, tind să fie fideli și loiali angajatorului și atunci nu schimbă locul de muncă. Mai ales în zona de vânzări, de middle management, nu e ca în zona de operațional. Acolo fluctuația, pe care o vedem și la noi e puțin mai mare”, mai arată Enikő Peter.

La Uniprest Instal, un om nou de vânzări care se alătură echipei este „întâmpinat” cu mult ajutor din partea companiei care se traduce în traininguri și workshop-uri constante, pentru că, „învățarea nu se oprește niciodată” după cum povestește Enikő Peter pentru Wall-Street.ro. Toți angajații din companie beneficiază de asigurare de sănătate, dar și de asigurare de accidente, un beneficiu mai mult decât util pentru cei care manevrează marfă. Cel mai greu este să îi atragă pe tineri către joburile din zona operațională, chiar și în ciuda oportunităților de promovare și a experienței pe care o pot acumula într-un astfel de domeniu.

Compania din Târgu-Mureş, controlată de grupul olandez Rensa a ajuns în 2021 la 205 angajați, de la 170 cât activau în anul precedent. Pentru 2022, Uniprest Instal anunță că vrea să angajeze încă 35 de persoane, iar cele mai multe dintre posturile disponibile sunt pe zona de suport de vânzări.

„E mai greu în perioada aceasta cu angajările, procesul e mai lung decât până acum. Cred că asta e cea mai mare modificare din ultimii ani (...) A trebuit să căutăm mai mult, să convingem mai mult candidații să schimbe jobul și să vină către noi. Găsirea de oameni potriviți e o problemă națională, e la fel peste tot, nu doar în anumite orașe. În orașele mari poate e și mai greu. Sunt mai multe locuri de muncă și atunci mișcarea sau interesul de mișcare a angajaților e mai mare. E aceeași problemă și în Craiova, dar și în Timișoara sau Iași. Nu diferă foarte mult”, spune managing director de la Uniprest Instal, companie care a înregistrat o fluctuație de personal de 7% în 2021.

Compania este prezentă la nivel național prin depozite și 9 puncte de lucru în Baia Mare, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Iași, Sibiu și Timișoara.Uniprest Instal a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 163,6 milioane de lei și un profit net de 3,4 milioane de lei.

„Pentru anul acesta planul e să continuăm cu o mai bună acoperire națională. Recent am ajuns în zona Moldovei unde am deschis chiar în plină pandemie, în 2020, punctul nostru de lucru. Acolo mai avem de dezvoltat. Dezvoltăm și reorganizăm de asemenea și toată zona de vest. Mergem într-un spațiu mai mare, creștem și numărul de angajați”, a mai precizat Enikő Peter.



Citeste si