25 Aprilie 2023

G4Media: Ciolacu a propus coaliției supraimpozitarea veniturilor bugetarilor și a pensiilor speciale care depășesc salariul președintelui/ Propunerea ar putea fi aplicată și veniturilor din sectorul privat



Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a propus, luni după-amiază, în ședința coaliției, ca angajații de la stat care cumulează pensie cu salariu, dar și acele venituri de la stat care depășesc venitul președintelui României (aprox. 25.000 lei brut) să fie impozitate progresiv, au declarat pentru G4Media surse politice.

Este vorba de venitul din cumulul de pensie cu salariu, pensiile speciale, pensiile speciale cumulate cu alt fel de pensie, salariile de la companiile de stat sau cele de reglementare (ANRE, ASF). Potrivit acestora, măsura a fost propusă din cauză că au existat situații în care pensia cu salariul (cazul Dorneanu) ajungeau la 100.000 de lei pe lună.

Liderul PSD ar fi cerut o analiză pentru a se stabili dacă măsura supraimpozitării veniturilor bugetarilor care depășesc salariul președintelui poate fi aplicată doar în sectorul public sau ea va trebui aplicată și în sectorul privat pentru a rezista la un eventual control de constituționalitate.

Cu alte cuvinte, este posibil ca măsura supraimpozitării propusă de Ciolacu să fie aplicată și în sectorul privat. Potrivit surselor G4Media, premierul Nicolae Ciucă s-ar fi declarat de acord cu principiul supraimpozitării. O decizie nu a fost încă luată în coaliție, Ministerul de Finanțe urmând să prezinte propuneri de cote de supraimpozitare.

Citește materialul integral pe G4Media.ro.



Citeste si