4 Septembrie 2023

Costul forței de muncă continuă să crească. Care sunt sectoarele cu cele mai mai mari ”scumpiri ale angajaților”



Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat, în trimestrul al doilea din 2023, o rată de creştere de 8,08%, comparativ cu trimestrul anterior, şi de 14,38% raportat la aceeaşi perioadă din 2022, informează Institutul Naţional de Statistică.

Faţă de trimestrul I 2023, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut în toate activităţile economice.

Cele mai semnificative majorări ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (25,06%), învăţământ (15,85%), industria extractivă (13,68%), respectiv intermedieri financiare şi asigurări (12,83%).

Cea mai mică creştere a costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-a regăsit în activităţile de tranzacţii imobiliare (3,97%).

Faţă de trimestrul anterior, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forţa de muncă a crescut cu 8,07%, iar cea a cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 8,32%.

Şi comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut în toate activităţile economice.

Cele mai semnificative creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în construcţii (22,5%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (20,54%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (18,07%), respectiv în transport şi depozitare (17,94%).

Majorările cele mai mici s-au observat în alte activităţi de servicii (3,48%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (5,98%).

Faţă de acelaşi trimestru din 2022, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forţa de muncă a crescut în trimestrul II 2023 cu 14,38%, iar componenta cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 14,34%.



Citeste si