8 Martie 2011

Familia Tarsea a iesit din compania de paza G4S, un business de peste 100 mil. euro



Liviu Tarsea, presedintele companiei de paza si securitate G4S Romania, parte a grupului danez G4S, cu afaceri anuale de 109 milioane de euro pe piata locala, a parasit organizatia la sfarsitul lui 2010.

“Am ales sa ma retrag din randul afacerii pe care am condus-o atata timp pentru ca s-a acumulat o oboseala foarte mare. De asemenea, au existat niste diferente intre modul in care vedeam eu dezvoltarea ulterioara a businessului si strategia actionarilor. A fost insa o despartire amiabila”, a declarat pentru Wall-Street.ro Liviu Tarsea.

El a intrat in domeniul pazei si securitatii in 1996, cand a pus bazele companiei APS Valahia, al carei administrator a fost pana in 2002, cand societatea a fost preluata de catre grupul danez Group 4 Falck. Dupa mai multe transformari organizatorice, fosta APS Valahia a devenit, in 2006, G4S Romania.

Sub conducerea sa, compania a incheiat 2010 cu o cifra de afaceri de 109 milioane de euro, in scadere usoara fata de valoarea de 113,1 milioane de euro consemnata la sfarsitul lui 2009.

“O parte importanta a strategiei mele pe urmatorii doi ani viza dublarea afacerilor companiei”, mentioneaza Tarsea.

Obiectivul de crestere al G4S Romania urma sa fie atins prin achizitia unor competitori activi pe zona sistemelor de securitate.

La jumatatea anului 2009, reprezentantii companiei anuntau ca sunt dispusi sa puna la bataie 40 de milioane de euro pentru achizitii.

“A durat destul de mult pana am facut analiza tintelor de achizitie si am facut trei propuneri catre grup, dar nu s-a luat nicio decizie in acest sens”, mentioneaza Tarsea.

Fostul presedinte al G4S Romania si-a vandut participatia de 7% pe care o mai avea in cadrul companiei catre grup, dar nu a precizat la cat se ridica tranzactia.

Cu banii pe care i-a primit in urma tranzactiei, Tarsea vrea sa puna bazele unui business de consultanta in domeniul pazei si protectiei, precum si a unei afaceri de cash management.

El ia in calcul si atragerea de parteneri, care sa contribuie atat cu bani, cat si cu know how.

De la retragerea sa si pana la 1 martie, Tarsea a fost in concediu de odihna, perioada in care conducerea companiei a fost asigurata de fiica sa, Alice Tirsea.

Saptamana trecuta si Alice Tirsea (foto) a plecat din companie, “pentru a se dedica unor proiecte personale".

"Bineinteles, HR-ul ramane prima mea dragoste. Iar prin prisma a ceea ce am realizat in ultima perioada mi-am descoperit abilitati in diagnoza organizationala, in optimizare si eficientizare de fluxuri chiar si in conditii de restrictii financiare, sau poate chiar mai ales in aceste conditii. Consider ca as fi un bun consultant pentru cei care doresc sa isi conduca business-ul intr-un mod mai eficient. Sa ofer astfel de servicii este iar o optiune pe care o explorez in acest moment”, afirma Tirsea.

In 2002, cand era studenta la Facultatea de Stiinte Politice din cadrul Universitatii Bucuresti si avea 20 de ani, ea a decis sa se angajeze in cadrul firmei APS Valahia, la sefia careia se afla tatal sau, Liviu Tarsea, proprietarul afacerii.

Dupa ce intre 2002 si 2006 a lucrat in departamanentul de resurse umane al firmei, a fost promovata la conducerea activitatilor de HR pentru ca la jumatatea lui 2009, Andreas Paterakis, presedintele regional al G4S, alaturi de doi manageri de resurse umane din cadrul grupului danez, au decis sa o promoveze pe Tirsea in functia de director general, post nou creat.

Principalii jucatori din piata locala de profil sunt G4S Security Services (Danemarca), BGS (Romania), Securitas Security Services (Suedia), Rosegur (Spania), UTI Group (Romania) si Interguard Grup (Romania).



Citeste si