18 Aprilie 2011

Cate firme vor avea dreptul la esalonarea datoriilor catre stat



Ministerul Finantelor Publice estimeaza ca aproximativ 20.000 de firme se vor incadra in prevederile OUG nr. 29/ 2011 si vor avea, astfel, dreptul la esalonarea datoriilor catre stat, a declarat, vineri, secretarul de stat Dan Lazar, citat de Mediafax.

Secretarul de stat in Ministerul Finantelor Publice Dan Lazar a declarat, intr-o conferinta de presa, ca aceste firme sunt din domenii diverse de activitate si au fost afectate de criza economica.

"Estimam ca aproximativ 20.000 de agenti economici la nivel national sunt potentiali beneficiari care se incadreaza in prevederile OUG nr. 29/ 2011 privind reglementarea acordarii esalonarilor la plata. Sunt firme din toate domeniile afectate de criza economica. Estimam ca se vor recupera cateva sute de milioane de lei intr-o perioada de mai multi ani", a spus Lazar.

Potrivit acestuia, scopul OUG nr. 29/ 2011 este de a sprijini mediul economic si agentii economici viabili din punct de vedere economic sa treaca peste criza prin plata esalonata a obligatiilor restante pe o perioada de cinci ani.

Directorul general din Ministerul Finantelor Doru Dudas a declarat, in aceeasi conferinta de presa, ca administratiile fiscale vor reusi mai usor recuperarea unor creante.

"O executare silita brutala a unor contribuabili viabili poate conduce la inchiderea lor, iar consecintele economice si sociale ar fi nefaste. Oricum au avut de suferit de pe urma crizei. Ar fi incorect sa vina Fiscul sa ii omoare si sa isi limiteze incasarea pe viitor a taxelor si impozitelor de la acestia. Un astfel de mecanism esalonat de plata a datoriilor va avea un rol pozitiv in economie, mai ales ca se garanteaza recuperarea suta la suta a obligatiilor catre stat", a precizat Dudas.

El a explicat ca OUG nr. 29/ 2011 prevede acordarea de esalonari la plata datoriilor acelor agenti economici care pot garanta suta la suta suma ceruta la esalonare, cu bunuri imobile sau mobile in functie de termenul acordat.

"O alta conditie este plata obligatiilor curente pe perioada de esalonare. Dintr-un contribuabil indisciplinat, cu restante, dorim sa il aducem in zona disciplinara. Procedura de evaluare a dosarelor de esalonare este de maximum 60 de zile", a afirmat Dudas.



Citeste si