16 Septembrie 2011

Leroy Merlin ar putea deschide alte 4-5 magazine in Bucuresti



Retailerul de bricolaj Leroy Merlin, parte a grupului francez Adeo, ar putea deschide alte 4-5 magazine in Bucuresti, o decizie privind strategia de extindere urmand sa fie luata dupa evaluarea vanzarilor primei unitati, care va fi lansata joi in cadrul parcului de retail Colosseum din Chitila.

"Acest magazin este ca un laborator. Ne intereseaza sa vedem daca ce am facut aici este convenabil pentru clientul roman. (...) Peste trei luni vom avea o abordare clara: ori intram in forta si deschidem alte 4-5 magazine in Bucuresti, ori mai studiem piata", a declarat pentru Mediafax Cristinel Petrescu, directorul de dezvoltare al subsidiarei Leroy Merlin din Romania.

Magazinul din Chitila va avea o suprafata de 16.500 de metri patrati si este primul magazin deschis in Colosseum retail park. Unitatea reprezinta o investitie de 28 milioane de euro, din care 18 milioane euro este contributia dezvoltatorului, iar diferenta revine Leroy Merlin, potrivit sursei citate.

Petrescu a afirmat ca urmatorul magazin va fi inaugurat intr-o locatie proprie, iar extinderea retelei in Romania ar putea fi initiata peste trei ani.

El nu a oferit informatii privind valoarea investitiei intr-un magazin propriu nou, aceasta depinzand de mai multi factori, si a precizat ca retailerul nu a achizitionat deocamdata terenuri in Romania.

Petrescu a spus ca grupul a incercat sa cumpere companii de profil de pe piata romaneasca, dar proprietarii acestora nu au dorit sa vanda.

"Noi am intrebat, dar nimeni nu a dorit sa vanda si deci nu s-a ajuns la discutii privind pretul. Suntem in continuare deschisi la aceasta optiune", a spus Petrescu.

Leroy Merlin este parte a grupului francez Adeo, numarul patru mondial pe piata de bricolaj. Lantul de bricolaj activeaza deja in 12 state.

Pe piata romaneasca functioneaza companii precum bauMax, Dedeman, Praktiker, Bricostore, Ambient, Hornbach, Obi si Mr. Bricolage.



Citeste si