23 Septembrie 2011

Autostrazile A1 si A2 vor fi intretinute de o singura firma



Ministrul Transporturilor Anca Boagiu a aprobat un memorandum prin care constructia centurii de sud a Capitalei si intretinerea autostrazilor A1 si A2 sa fie concesionate unui singur investitor si un altul pentru licitatia de constructie in regim de concesiune a autostrazii Comarnic-Brasov-Fagaras.

Astfel, contractul pentru proiectarea, finantarea, construirea, operarea si intretinerea autostrazii de centura si a autostrazilor Bucuresti-Pitesti (A1) si Bucuresti-Constanta (A2) va fi atribuit unui singur investitor.

"Aceasta decizie s-a fundamentat pe urmatorii factori: necesitatea demararii procedurii de atribuire in regim de concesiune a viitoarei Autostrazi de Centura Sud a Municipiului Bucuresti, faptul ca in acest moment costurile necesare pentru intretinerea Autostrazilor Bucuresti-Pitesti si Bucuresti-Constanta sunt suportate din bugetul CNADNR, afectand spatiul fiscal aflat la dispozitie", se arata intr-un comunicat al Ministerului Transporturilor, potrivit Mediafax.

Un alt motiv pentru care a fost aleasa aceasta solutie este ca in prezent cele doua autostrazi au cel mai ridicat trafic din tara.
Totodata, MTI arata ca folosirea concesiunii de lucrari publice ca modalitate de realizare a proiectelor de infrastructura rutiera va permite degrevarea bugetului statului de cheltuieli de amploare.

Serviciile de intretinere pentru autostrada Bucuresti-Pitesti sunt realizate de consortiul Delta ACM/Straco/Romstrade, iar pentru Bucuresti-Cernavoda de consortiul Straco/Romstrade in cadrul unor contracte valabile pana anul viitor.

In ceea ce priveste realizarea autostrazii Comarnic-Brasov-Fagaras, ministrul a aprobat un memorandum privind actiunile necesare in vederea lansarii procedurilor de atribuire a contractului sau contractelor de concesiune pentru proiectarea, finantarea, construirea, operarea si intretinerea acesteia.

"Propunerea MTI a avut la baza necesitatea reluarii procedurii de atribuire in regim de concesiune a viitoarei autostrazi intre Comarnic si Brasov, dar si faptul ca, urmare a renegocierii contractului pentru realizarea proiectului Autostrada Brasov-Bors, firma Bechtel a renuntat la constructia unor tronsoane din autostrada, inclusiv la Tronsonul 1A Brasov (Codlea)-Fagaras, acceptand solicitarea partii romane ca acesta sa fie scos la licitatie", se precizeaza intr-un comunicat al ministerului.

Pana la atribuirea contractelor, autoritatile trebuie sa pregateasca proiectul, respectiv sa reactualizeze studiul de fezabilitate, sa elaboreze si sa aprobe studiul de fundamentare a deciziei de concesionare si altele.

Cele doua memorandumuri vor fi inainte Guvernului pentru aprobare in perioada urmatoare.

Consortiul Vinci (Franta) - Aktor (Grecia) trebuia sa construiasca autostrada Comarnic-Brasov, insa a anuntat in luna aprilie 2010 ca a renuntat, prin denuntarea unilaterala, la contractul de constructie in concesiune, in valoare de 1,5 miliarde euro.

Potrivit grupului Ellaktor, din care face parte compania de constructii Aktor, contractul a fost anulat deoarece statul roman nu a acceptat anumite clauze, situatie care a condus la imposibilitatea de a obtine finantare.

Tronsonul de autostrada avea ca termen de realizare anul 2014. Dupa finalizarea lucrarilor, statul roman ar fi platit in 26 de ani, in total 4,8 miliarde de euro.



Citeste si