15 Februarie 2006

Caroli Foods pariaza 4 milioane de euro pe mezelurile crud-uscate

Luna aceasta, Caroli Foods a demarat constructia unei fabrici dedicate exclusiv produselor crud-uscate. in 2005, capacitatea de productie a companiei a crescut cu 50%, iar in 2006, strategia Caroli Foods vizeaza continuarea acestei cresteri, pana la dublarea capacitatii actuale.

„A doua fabrica a Grupului Caroli Foods va produce aproximativ 200 de tone de mezeluri pe luna, intr-o diversitate de sortimente – de la Salam de Sibiu la Salam Banatean si babic. Unitatea de productie va fi data in functiune la sfarsitul lui 2006 si este amplasata in zona industriala a orasului Pitesti. Prin investitia de 4 milioane de Euro, vom crea 150 de locuri de munca noi” a declarat Talal El Solh, CEO & President, Grupul Caroli Foods.

Prin constructia noii fabrici, cu o suprafata utila de 7.000 de metri patrati, Caroli Foods raspunde apetentei crescute a pietei interne pentru mezeluri crud-uscate si pentru mezelurile din gama de varf, in general. in plus, odata cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, Caroli Foods va putea exporta liber pe piata unica, acolo unde aceasta categorie de mezeluri este foarte apreciata.

Constructia si punerea in functiune a noii fabrici costa 4 milioane de Euro, suma care reprezinta 40% din totalul investitiilor preconizate de companie pentru 2006. Finantarea acestui proiect este realizata din surse proprii, completate de finantari obtinute de Grupul Caroli Foods din exteriorul companiei. in afara de productie, planul de investitii pentru acest an vizeaza si domeniile IT, logistica, vanzari, administrativ si marketing.

Echipamentele si procesele de productie din noua fabrica vor fi conforme cu standardele ISO 9001:2000 (standard international de management al calitatii) si HACCP (standard international de siguranta in industria alimentara), ca si in cadrul fabricii Caroli Foods deja existente. Astfel, calitatea produselor Caroli Foods va continua sa se situeze la nivelul normelor Comunitatii Europene.


Caroli Foods este unul dintre liderii pietei de mezeluri din Romania, cu o cota de piata estimata de 12%. Grupul produce trei marci de mezeluri: Caroli, Gourmet si Familia, ingloband peste 150 de produse, dintre care 41 lansate in 2005.



Citeste si