26 Octombrie 2011

Posta Romana lanseaza un serviciu de transfer rapid de bani



Compania Nationala Posta Romana (CNPR) a lansat, saptamana trecuta, un serviciu care permite, in maxim o ora, transferul de sume de pana la 5.000 de euro intre persoane fizice, rezidente si nerezidente, la nivelul Romaniei, informeaza Mediafax.

"Datorita cererii clientilor, incepand cu data de 17 octombrie, la nivelul subunitatilor postale integrate in reteaua VPN (virtual private network), Posta Romana a lansat serviciul "MoneyPost - transfer in valuta". Serviciul permite transferul unor sume in euro, numai in numerar, intre persoane fizice, rezidente si nerezidente, fapt ce presupune o intelegere prealabila intre expeditor si destinatar (...)", se arata intr-un comunicat al CNPR.

Pentru incasarea sumei transferate, destinatarul trebuie sa cunoasca in mod obligatoriu, numarul de prezentare al "MoneyPost - transfer in valuta", format din 13 caractere, numele si prenumele expeditorului, suma expediata si localitatea de expeditie.

"Sumele expediate sunt limitate la maximum 5.000 euro si se depun in valuta (euro), plata catre destinatar efectuandu-se in aceasi moneda, in maxim o ora", se mai spune in comunicat, in care se precizeaza ca serviciul este valabil numai pe teritoriul Romaniei.

Posta Romana este cel mai mare operator local de profil.



Citeste si