28 Martie 2012

Cine este diplomatul care va negocia recuperarea creantei la Rompetrol



Premierul Mihai Razvan Ungureanu a decis "relansarea" negocierilor cu grupul KazMunaiGaz pentru recuperarea creantelor statului la Rompetrol, grupul de negociere urmand sa fie condus de catre diplomatul Mihnea Constantinescu, a anuntat purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu, citat de Mediafax.

"Premierul a decis relansarea procesului de negociere pentru recuperarea creantelor Rompetrol, prin reasezarea comisiei interministeriale care realizeaza aceste demers. Conducerea grupului interministerial revine acum Ministerului Afacerilor Externe si a fost atribuita ambasadorului cu insarcinari speciale, Mihnea Constantinescu. Pana pe 5 aprilie trebuie ca aceasta comisie sa isi reevalueze pozitiile si sa reanalizeze punctul de vedere romanesc in procesul de negociere cu actionarul majoritar, KazMunaiGaz", a declarat Suciu.

Diplomat de cariera cu mare experienta, Mihnea Constantinescu a lucrat ca director de cabinet al premierilor Calin Popescu Tariceanu (PNL) si Adrian Nastase (PSD).

In februarie 2007, in contextul demisiei lui Mihai Razvan Ungureanu din postul de ministru al Afacerilor Externe, numele lui Mihnea Constantinescu a fost vehiculat ca potential inlocuitor, dar acesta a precizat atunci ca nu doreste sa ocupe aceasta functie.

In octombrie 2003, Guvernul a emis o ordonanta privind transformarea in obligatiuni cu o maturitate de sapte ani a restantelor bugetare ale Rompetrol existente la 30 septembrie 2003, in valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobanzi si penalitati.

Scadenta rascumpararii obligatiunilor a fost 30 septembrie 2010, dar pana la acea data Rompetrol Rafinare a rascumparat obligatiuni in valoare de numai 71 milioane dolari. Valoarea totala a dobanzilor platite de companie in perioada 2003-2010 in contul emisiunii de obligatiuni este de peste 250 milioane dolari, din care 24 milioane dolari reprezinta dobanda aferenta perioadei septembrie 2009 - septembrie 2010.

La sfarsitul lunii septembrie 2010, compania kazaha KazMunaiGaz, proprietarul grupului Rompetrol, a convertit in actiuni 20,6 milioane de obligatiuni nerascumparate, iar prin aceasta operatiune statul a reintrat in actionariatul Rompetrol Rafinare. Decizia Rompetrol de conversie in actiuni a obligatiunilor ramase nerascumparate a fost contestata in instanta de statul roman.

La sfarsitul lunii iunie 2011, Tribunalul Constanta a decis ca Rompetrol Rafinare a procedat legal atunci cand a efectuat conversia in actiuni a obligatiunilor ramase. Ministerul Finantelor a depus recurs la aceasta decizie.

Sursa foto: Agerpres



Citeste si