4 Mai 2012

Afacerile Farmaceutica Remedia au crescut cu 7%



Distribuitorul de medicamente Farmaceutica Remedia Deva (RMAH) a inregistrat in primul trimestru o cifra de afaceri in crestere cu 7%, la 54 milioane lei (12,4 milioane euro), si un profit in scadere cu 10%, la 2,2 milioane lei (519.000 de euro), informeaza Mediafax.

In primele trei luni ale anului trecut, compania a consemnat o cifra de afaceri de 50,6 milioane lei si un profit de 2,5 milioane lei.

Veniturile au crescut in primul trimestru din acest an cu 6%, la 54,8 milioane lei (12,6 milioane euro), iar cheltuielile au avansat cu 7%, la 52 milioane lei (11,9 milioane euro), potrivit informatiilor transmise, miercuri, de companie Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

In perioada similara din 2011, distribuitorul de medicamente a consemnat venituri de 51,6 milioane lei si cheltuieli de 48,6 milioane lei.

Compania estimeaza pentru acest an obtinerea unui profit brut de 8,7 milioane lei, cu 61% mai mare fata de castigul brut din 2011, de 5,4 milioane lei, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli. Veniturile totale ar urma sa urce cu 27%, la 260,8 milioane lei, iar cheltuielile sa avanseze cu 16%, la 252,4 milioane lei.

Farmaceutica Remedia are o retea de opt depozite, un lant de 53 de farmacii si sapte unitati detinute indirect.

Potrivit celor mai recente raportari, presedintele Consiliului de Administratie, Valentin Norbert Tarus, are 66,05% din actiunile companiei.

In actionariat se mai regaseste omul de afaceri Lutz Stache, care detine indirect 16,49% din titluri, atat in nume propriu, cat si prin firma AHG Simcor Industry, filiala din Romania a companiei germane AHG Industry, pe care le controleaza.

Actiunile Farmaceutica Remedia au stagnat in sedinta bursiera de miercuri la 0,251 lei. La aceasta cotatie, compania are o capitalizare de 26,6 milioane lei (6 milioane euro).



Citeste si