13 Aprilie 2006

Afacerile cu piese de schimb se dubleaza

Cifra de afaceri cumulata a tuturor producatorilor de componente auto din Romania s-a dublat anul trecut
Producaorii straini de subansamble auto vor investi in piata romaneasca cel putin 500 de milioane de euro anual in perioada 2006-2008, a declarat vicepresedintele Asociatiei Constructorilor de Automobile din Romania (ACAROM), Constantin Stroe.

Producatorii multinationali de componente auto au investit, pina in prezent in Romania, 2,2 miliarde de euro si isi vor consolida prezenta pe piata in urmatorii ani, apreciaza Stroe.

“Ponderea subansamblelor realizate de firmele straine in totalul vinzarilor va creste pe masura ce investitiile realizate in ultimii ani de companiile internationale vor ajunge la maturitate. In acelasi timp, aportul firmelor romanesti, care au un ritm de dezvoltare mai putin intens, se va reduce,” a spus Stroe.

Potrivit datelor Asociatiei, cifra de afaceri cumulata a tuturor producatorilor de componente auto din Romania a ajuns, anul trecut, la 2,38 miliarde de euro, aproape dublu comparativ cu nivelul de 1,29 miliarde de euro consemnat in 2004.

Furnizorii romani, la relanti

Potrivit lui Stroe, furnizorii romani de subansamble au realizat o cifra de afaceri cumulata de 900 de milioane de euro, in vreme ce companiile straine au ajuns la 1,48 miliarde de euro.



Citeste si