1 Iunie 2012

Afacerile cumulate ale Electrica au urcat la 1,8 mld. lei



Filialele de distributie ale companiei de stat Electrica SA au consemnat anul trecut afaceri cumulate de 1,82 miliarde lei (430,2 milioane euro), in crestere cu 9% fata de 1,67 miliarde lei in 2010, in timp ce profitul net a urcat de aproape 2,5 ori, la 116 milioane lei (27,4 milioane euro).

Electrica SA are trei filiale de distributie a electricitatii, respectiv Electrica Distributie Muntenia Nord, Electrica Distributie Transilvania Nord si Electrica Distributie Transilvania Sud, scrie Mediafax.

Cele trei companii au avut in 2010 un profit net cumulat de 47,1 milioane de lei.

Cele trei filiale au inregistrat in 2011 venituri totale de 1,92 miliarde de lei, mai mari cu 6,6% comparativ cu nivelul de 1,8 miliarde de lei din 2010.

Cheltuielile cumulate au urcat usor, ajungand anul trecut la 1,78 miliarde de lei, de la 1,74 milliarde de lei in anul precedent.

Filiala cu cele mai bune rezultate a fost Electrica Distributie Muntenia Nord, cu o cifra de afaceri de 685,7 milioane de lei si un profit net 67,4 milioane de lei.



Citeste si