12 Decembrie 2012

Slipchenko, Philip Morris: obiectivul in 2013 este sa mentinem piata legala a tigaretelor la un nivel stabil



Piata produselor din tutun a fost extrem de dificila in ultimii ani, in special ca urmare a tigaretelor de contrabanda, prin urmare obiectivul producatorilor anul viitor este sa continue colaborarea cu autoritatile astfel incat piata legala sa ramana stabila, a spus Sergey Slipchenko , managing director al Philip Morris pentru Romania si Bulgaria.

„Tigaretele de contrabanda reprezinta una dintre cele mai presante probleme din aceasta industrie. Ne referim aici la comertul ilicit, dar si la produsele contrafacute. Comertul ilicit nu este deloc un subiect placut. Cu vanzari estimative de peste 600 miliarde tigarete pe an – mai mult de o tigareta la fiecare 10 tigarete consumate –piata de comert illicit cu produse din tutun devine al treilea mare furnizor de tigarete din lume”, spune Slipchenko.

Recesiunea economica globala a impactat de asemenea piata de tigarete din Romania, venitul disponibil al romanilor scazand in mod constant in ultimii ani.

„In 2013, evolutia pietei de tigarete din Romania poate varia in functie de mai multi factori, unii dintre acestia fiind interdependenti. Marimea pietei legale depinde de echilibrul fin dintre implementarea calendarului de accize convenit si eforturile sustinute de a combate comertul ilicit”, spune Slipchenko, care a adaugat ca „daca se va devia de la calendarul de accize, comertul ilicit ar putea exploda, asa cum s-a intamplat la inceputul anului 2010, cand a inregistrat varful istoric de 36,2%, ca urmare a cresterilor masive ale accizelor”.

Cresterile de pret tind sa impacteze semnificativ volumul pietei legale si sa creasca comertul ilicit numai daca sunt abrupte si neasteptate. Calendarul convenit al accizelor va determina o crestere graduala a preturilor in 2013.

„Obiectivul nostru pentru 2013 este sa continuam sa colaboram cu autoritatile pentru a reduce comertul ilicit al tigaretelor, astfel incat piata legala de tigarete sa ramana stabila si sa aduca mai multi bani bugetului de stat”, spune seful Philip Morris.

In timp ce un progres semnificativ a fost inregistrat in aceasta directie in ultimul timp, Romania a inregistrat in acest an si o rata de peste 14% a comertului ilicit cu tigari. Potrivit studiului Novel, in noiembrie contrabanda a scazut la 13%.

In ultimii doi ani, guvernul si-a intensificat punerea in aplicare a legislatiei impotriva contrabandei si a imbunatatit coordonarea dintre ministere si autoritati.

„Din partea noastra, am realizat campanii de informare si educare, am participat la grupuri de lucru inter-ministeriale si am acordat asistenta tehnica la vama”, mai spune managerul Philip Morris.



Citeste si